StiripesurseDiasporaStoltenberg: Summitul NATO va reseta disuasiunea şi apărarea

Stoltenberg: Summitul NATO va reseta disuasiunea şi apărarea

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că summitul Alianţei ce va avea loc luna viitoare la Madrid va fi unul ”istoric”, întrucât va marca drumul organizaţiei pentru următorul deceniu şi va avea rolul de a ”reseta disuasiunea şi apărarea” teritoriilor aliate într-o lume cu ”tot mai multe pericole” şi noi provocări, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Stoltenberg a făcut această declaraţie la aniversarea a 40 de ani de la aderarea Spaniei la NATO, într-un discurs în care a elogiat rolul ”cheie” al acestei acestei ţări în virtutea poziţiei sale geografice ca ”frontieră între continente şi pod între culturi”.

Citește și : Rusia îşi va plăti datoria externă utilizând o schemă similară cu plata în ruble pentru gaze

Alianţa va avea pe 29 şi 30 iunie la Madrid un summit la fel de relevant cum a fost cel desfăşurat tot acolo în 1997, când au fost primite în NATO Republica Cehă, Polonia şi Ungaria. Atunci, a amintit Stoltenberg, NATO a început o nouă eră de speranţă şi aspiraţii, cu o politică a ”uşilor deschise” desfăşurată concomitent cu extinderea UE.

Acel context de ”deschidere proaspătă a libertăţii” diferă, mai spune Stoltenberg, de actuala ”explozie rece” generată de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, un scenariu în care ”regimurile autoritare caută să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli”, în care politicile ”coercitive” ale Chinei ”contestă interesele noastre” şi de asemenea, împreună cu Rusia, ”contestă dreptul fiecărei ţări de a-şi alege drumul”.


În plus faţă de aceste riscuri Stoltenberg a enunţat şi altele, precum terorismul, atacurile cibernetice tot mai sofisticate sau consecinţele schimbărilor climatice asupra securităţii. Prin urmare, el s-a arătat convins că summitul NATO de la Madrid va fi unul istoric, întrucât va marca drumul Alianţei pentru un deceniu şi va reseta disuasiunea şi apărarea.

Citește și : Polonia vrea să găzduiască viitorul birou al ONU pentru reconstrucţia Ucrainei

La rândul său, Pedro Sanchez, premierul ţării gazdă a summitului, a declarat că nu mai poate fi întârziată creşterea cheltuielilor militare ale Spaniei. ”Le voi transmite spaniolilor că trebuie să facem acest efort, pentru că va fi mult mai mare costul de a rămâne cu braţele încrucişate în timp ce este ameninţat ceea ce este cel mai elementar, cel mai fundamental în societatea noastră, precum libertatea şi modelul nostru de convieţuire paşnică şi democratică”, a indicat premierul spaniol, fără a da detalii concrete.

Spania are anul acesta un buget al apărării de 1,03 din PIB şi şi-a stabilit ca obiectiv să-l dubleze în 2024, pentru a atinge pragul de 2% din PIB cerut în cadrul NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.