StiripesurseȘtirile zileiSUA ajută Senegalul cu 550 milioane de dolari

SUA ajută Senegalul cu 550 milioane de dolari

Publicat:

Statele Unite ale Americii (SUA) au anunţat miercuri un ajutor de 550 milioane de dolari, pe o perioadă de cinci ani, pentru a susţine Senegalul, care se confruntă cu o creştere a necesarului de electricitate în condiţiile în care ţara cunoaşte o dezvoltare rapidă, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

Millenium Challenge Corporation, un program de ajutor guvernamental înfiinţat în 2004 şi care atribuie subvenţii unor ţări angajate pe calea bunei guvernări şi a democraţiei, a indicat că Senegalul urmează să contribuie şi el cu suma de 50 milioane de dolari la acest proiect.

Citeşte şi: Pensionarii greci se mută în Bulgaria: ‘Aici viaţa este mai ieftină’

Acest acord, intitulat ”Senegal Power Compact”, are îndeosebi ca obiectiv, pe o perioadă de cinci ani, modernizarea reţelelor de înaltă tensiune pentru transportul de energie către capitală, Dakar, şi consolidarea reţelei către zonele rurale.

”Acordul este conceput pentru stimularea investiţiilor private, încurajarea creşterii economice şi reducerea sărăciei ameliorând sectorul energiei în Senegal”, a indicat într-un comunicat Jonathan Nash, directorul Millenium Challenge Corporation.


Citeşte şi: Trump continuă războiul cu presa: Casa Albă suspendă acreditarea unui reporter CNN

Dacă Donald Trump a promis reducerea ajutorului american pe plan internaţional, acest organism guvernamental, înfiinţat în timpul mandatului fostului preşedinte republican George W. Bush, este susţinut în mod larg la Washington, dincolo de divergenţele politice, deoarece beneficiarii aplică principiile economiei de piaţă.

Cu o creştere economică de 7 %, Senegalul este una dintre economiile continentului african care se dezvoltă cel mai repede.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

“Asta îl face să pară un idiot”, “Echipei lui ar trebui să-i fie rușine”: o fostă aliată a lui Donald Trump critică strategia președintelui...

Marjorie Taylor Greene, o fostă protejată a Partidului Republican, a atacat echipa președintelui.   Statele Unite au lansat în zorii zilei de joi noi atacuri aeriene...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Igor Dodon a cerut autorităților de la Chişinău să reia discuțiile de cooperare cu Rusia

Autoritățile Republicii Moldova trebuie să reia rapid negocierile cu Rusia, inclusiv privind aprovizionarea cu gaze, deoarece țara alunecă din ce în ce mai mult...

Tenismenii moldoveni au câştigat grupa din Cupa Davis

Echipa națională de tenis a Republicii Moldova a încheiat pe primul loc grupa din Cupa Davis și a obținut promovarea în play-offul Grupei Mondiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.