StiripesurseSintezeSUA condamnă ferm execuţiile din Iran

SUA condamnă ferm execuţiile din Iran

Publicat:

Statele Unite au denunţat ferm sâmbătă execuţiile a doi bărbaţi, condamnaţi la moarte în cadrul manifestaţiilor din Iran, relatează AFP, potrivit agerpres

“Condamnăm în cei mai fermi termeni simulacrul procesului şi execuţia în Iran a lui Mohammad Mehdi Karami şi Mohammad Hosseini”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

“Aceste execuţii sunt un element cheie al strategiei regimului pentru a reprima manifestaţiile”, care zguduie ţara de luni de zile, a subliniat el.

Citește și : Jens Stoltenberg va fi distins cu Premiul Sønsteby 2023 la Oslo


Justiţia iraniană a anunţat spânzurarea sâmbătă a acestor doi bărbaţi, în opinia autorităţilor vinovaţi de uciderea unui paramilitar în timpul manifestaţiilor declanşate în urma morţii, la 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini.

Un tribunal de primă instanţă i-a condamnat pe cei doi bărbaţi la moarte pe 4 decembrie, iar Curtea Supremă le-a confirmat sentinţele pe 3 ianuarie, justiţie considerată drept “expeditivă” de ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului.

De la începutul mişcării de protest, justiţia a condamnat la moarte 14 persoane în legătură cu manifestaţiile, patru fiind deja executate, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe informaţii oficiale. Dintre acestea, patru au fost executate, două şi-au văzut pedeapsa confirmată de Curtea Supremă, şase aşteaptă noi procese şi alte două pot face apel.

Citește și : 29 de morţi în timpul arestării unui fiu al traficantului de droguri ‘El Chapo’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.