StiripesurseSintezeSUA impun noi sancţiuni împotriva unor apropiaţi preşedintelui sirian al-Assad

SUA impun noi sancţiuni împotriva unor apropiaţi preşedintelui sirian al-Assad

Publicat:

SUA au impus miercuri noi sancţiuni împotriva unor cetăţeni sirieni şi entităţi apropiate de preşedintele sirian Bashar al-Assad, relatează dpa, potrivit agerpres.

”Acţiunile lor afectează poporul sirian şi prelungesc inutil suferinţa populaţiei”, a scris pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo.

Citește și : România este din nou arătată cu degetul în raportul Comisiei Europene

Printre persoanele vizate de sancţiuni se află guvernatorul Băncii Centrale din Siria Hazem Karfoul şi omul de afaceri Khodr Taher bin Ali.

De asemenea, este vizat Husam Muhammad Louka, şeful serviciului de informaţii. Acesta ar fi un apropiat al fratelui preşedintelui sirian Maher, care conduce brigada a 4-a de elită a armatei siriene.


Până în prezent, nu au existat declaraţii la Damasc cu privire la noile sancţiuni.

În iulie, SUA au impus o serie de noi sancţiuni împotriva unor responsabili sirieni, pe lista neagră aflându-se şi fiul cel mare al preşedintelui al-Assad.

În urmă cu o lună, au fost impuse sancţiuni împotriva preşedintelui al-Assad şi soţiei sale Asma, precum şi fratele său Maher.

Citește și : Comisia Europeană pune la colţ Polonia şi Ungaria

Departamentul Trezoreriei SUA i-a acuzat pe al-Assad şi aliaţi de-ai săi că au câştigat mari sume de bani în urma unor proiecte pentru reconstrucţia ţării după război, deşi nevoile de bază ale populaţiei nu erau asigurate.

Potrivit Siriei, sancţiunile SUA au provocat recesiunea economică în ţara devastată de război.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.