StiripesurseȘtirile zileiSUA impun noi tarife importurilor din China

SUA impun noi tarife importurilor din China

Publicat:

Statele Unite au impus luni tarife de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, informează DPA. Odată cu măsura decretată de preşedintele Donald Trump, proporţia produselor chinezeşti taxate la import a ajuns la jumătate, arată agenţia, potrivit agerpres.

Noile tarife vor intra în vigoare pe 24 septembrie şi vor creşte la 25% de la 1 ianuarie anul viitor, a precizat Trump. El avertizase cu câteva ore înainte că urmează să ia această măsură – cea mai dură de până acum în conflictul comercial bilateral, potrivit DPA – însă numai după închiderea burselor asiatice.

Citeşte şi: Accident teribil în Iran. 19 oameni au murit în coliziunea dintre un autobuz şi o cisternă – VIDEO

Oficialii americani din domeniul comerţului au stabilit că Beijingul este implicat în numeroase politici şi practici incorecte faţă de SUA, legate de tehnologia şi proprietăţile intelectuale americane, a arătat preşedintele. Printre altele, companiile din Statele Unite sunt obligate să transfere tehnologie către partenerii chinezi, ceea ce “constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii şi prosperităţii economiei Statelor Unite pe termen lung”, a afirmat el.

Sunt exceptate anumite mărfuri, cum ar fi ceasurile inteligente Apple, produsele cu tehnologie Bluetooth, articolele pentru copii, unele textile, chimicale şi produse agricole, au precizat oficialităţi americane de rang înalt.


Citește și : Guvernul de la Budapesta va contesta la Curtea de Justiţie a UE votul prin care PE cere sancţiuni împotriva Ungariei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.