StiripesurseDiasporaSUA invită China să condamne invazia Rusiei în Ucraina

SUA invită China să condamne invazia Rusiei în Ucraina

Publicat:

Casa Alba a cerut duminică Chinei să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia, în timp ce atacul Moscovei împotriva ţării vecine continuă, iar preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele nucleare în alertă maximă, potrivit Reuters, scrie agerpres.   

China a pus în aplicare unele sancţiuni impuse de SUA şi aliaţii lor împotriva Rusiei în urma invaziei şi s-a pronunţat în favoarea suveranităţii ucrainene săptămâna trecută, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-un interviu pentru MSNBC.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt citată a spus că Beijingul ar trebui să facă mai mult.

“Nu este momentul de stat pe margine. Este momentul de a vorbi cu voce tare şi de a condamna acţiunile preşedintelui Putin şi ale Rusiei care invadează o ţară suverană”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe în acelaşi interviu.


Ea a spus că preşedintele Joe Biden nu a vorbit recent cu liderul chinez Xi Jinping, dar nu a exclus un apel telefonic în viitor.

Biden însuşi nu s-a referit decât voalat la China săptămâna trecută după ce Beijingul a refuzat să califice drept invazie decizia Moscovei şi a lansat un apel părţilor să manifeste reţinere.

“Putin va fi un paria pe scena internaţională. Orice naţiune care aprobă agresiunea făţişă a Rusiei împotriva Ucrainei va fi compromisă prin asociere”, a afirmat Biden, fără să numească China.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

China este cel mai important partener comercial al Rusiei atât la exporturi, cât şi la importuri, achiziţionând o treime din exporturile de ţiţei ale Rusiei în 2020 şi furnizându-i de la telefoane mobile şi calculatoare până la jucării şi îmbrăcăminte.

SUA, Marea Britanie, Japonia,Canada, Australia şi UE au impus mai multe sancţiuni împotriva Moscovei, pe lângă cele de săptămâna trecută, inclusiv o decizie a Germaniei de a opri o conductă de gaze de 11 miliarde de dolari din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Presa ucraineană: Trump i-a dat OK-ul lui Zelenski pentru lovituri ‘mai îndrăznețe’ în Rusia

Ucraina consideră că a obținut sprijinul Casei Albe pentru o campanie de atacuri aeriene care vizează forțarea Rusiei să participe la negocieri de pace....

Aliatul cu care va discuta Putin despre ‘amenințările’ lui Zelenski. Pe cine a pus în gardă președintele Rusiei

Poziția Ucrainei privind eliminarea repetitoarelor de semnal din Belarus, despre care Kievul susține că sunt folosite pentru ghidarea dronelor rusești, urmează să fie discutată...

Oboseala provocată de războiul din Ucraina este în creștere în rândul elitei și societății ruse

60% dintre respondenții, care au luat parte la sondajele închise, își doresc încetarea luptelor din Ucrana, anunță jurnalista Farida Rustamova, citând surse din Moscova...

Zelenski: Ucraina va decide cine reprezintă Europa în discuțiile cu Rusia

Ucraina va decide cine reprezintă Europa în eventualele negocieri cu Rusia, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ucraina încearcă să relanseze demersurile diplomatice menite să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.