StiripesurseDiasporaSUA își reafirmă disponibilitatea de a livra arme Kievului: Rusia trebuie...

SUA își reafirmă disponibilitatea de a livra arme Kievului: Rusia trebuie să oprească războiul în Ucraina

Publicat:

Statele Unite ale Americii şi-au reafirmat marţi disponibilitatea de a livra arme Ucrainei, afirmând că Rusiei îi revine responsabilitatea de a pune capăt războiului care divizează estul Ucrainei de cinci ani, potrivit dpa, scrie agerpres.

“Rusia trebuie să oprească războiul în Ucraina”, a declarat reprezentantul special al SUA pentru negocierile cu Ucraina, Kurt Volker, într-o conferinţă de presă, calificând Rusia drept invadator.

Citește și : Teheranul salută oferta Japoniei de a fi mediator în negocierile cu Washingtonul

Noul preşedinte ales Volodimir Zelenski anunţase în discursul rostit la învestirea sa acum mai mult de o săptămână că rezolvarea conflictului din Donbas va fi una din priorităţile principale ale mandatului său.

Conflictul s-a declanşat în 2014 după ce în urma mişcării de contestare a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, care refuzase să semneze Acordul de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, la Kiev au venit la putere forţele prooccidentale.


Rusia continuă să nege orice implicare a sa în conflictul din estul Ucrainei de partea rebelilor separatişti, chiar dacă există probe ce demonstrează contrariul.

Încă din 2014, SUA au angajat peste 1,1 miliarde de dolari în “formarea militarilor ucraineni şi echipamente pentru a ajuta Ucraina să se apere şi să-şi securizeze frontierele”, a indicat Ambasada SUA la Kiev într-un comunicat săptămâna trecută.

Volker a declarat că Statele Unite susţin Ucraina în apărarea “suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale” şi intenţionează să “lucreze strâns” cu Zelenski.

Citește și : Jared Kushner susţine un turneu de promovare a planului de pace israeliano-palestinian în Orientul Mijlociu

SUA sprijină determinarea Ucrainei de a se alătura alianţei militare occidentale NATO, a afirmat Volker în conferinţa de presă.

Totuşi, el a lăsat să se înţeleagă că Ucraina ar putea să nu se poată alătura Alianţei atât timp cât conflictul din estul ţării este în curs de desfăşurare, explicând că “ţările NATO nu vor să se implice în conflict”.

În acest context, emisarul american a lansat un apel comunităţii internaţionale să contribuie la îmbunătăţirea standardelor umanitare în estul Ucrainei, inclusiv la eforturile de deminare şi furnizarea de utilităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.