StiripesurseȘtirile zileiSUA se vor pronunţa la începutul săptămânii privind viitorul disputei cu...

SUA se vor pronunţa la începutul săptămânii privind viitorul disputei cu Rusia

Publicat:

SUA se vor pronunţa la începutul săptămânii privind viitorul disputei cu Rusia, după impasul constatat la finalul unei serii de convorbiri care au eşuat în dezamorsarea unui nou conflict în Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

“Avem consultări strânse” cu aliaţii Washingtonului şi “vom spune mai mult pe tema viitoarelor etape ale diplomaţiei la începutul săptămânii viitoare”, a declarat duminică pe canalul CBS consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

“Însă cel mai important este că suntem pregătiţi pentru toate scenariile. Dacă Rusia vrea să continue pe cale diplomatică, suntem pregătiţi, dar împreună cu aliaţii şi partenerii noştri. Dacă Rusia alege calea invaziei şi a escaladării, suntem de asemenea pregătiţi pentru o ripostă fermă”, a avertizat el.

Washingtonul îi acuză pe ruşi că au comasat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană şi că vor să creeze un “pretext” pentru o posibilă ofensivă. Kremlinul a dat asigurări duminică că nu vrea “să deruleze o acţiune militară”, avertizând totuşi cu “represalii” dacă NATO nu acceptă să-ţi modifice postura considerată ameninţătoare în apropierea Rusiei.


În acest context, Kievul a anunţat, duminică, că deţine “probe” ale implicării Moscovei într-un atac cibernetic de amploare care a vizat mai multe site-uri guvernamentale ucrainene. Kremlinul a dezminţit orice implicare rusă.

“Nu m-ar surprinde deloc dacă se adevereşte că este vorba de Rusia”, a reacţionat Jake Sullivan.

Totuşi, “încă nu am stabilit responsabilii pentru acest atac”, a spus înaltul responsabil al Casei Albe, subliniind că “societăţile private cheie” implicate nu au indicat autorii prezumaţi. “Lucrăm din greu pentru a-i identifica”, a adăugat el.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

“Dacă se adevereşte că Rusia este cea care loveşte Ucraina cu atacuri cibernetice şi asta continuă şi pe viitor, bineînţeles că vom lucra împreună cu aliaţii noştri la o ripostă adecvată”, a avertizat el.

El a reamintit că SUA au avertizat de “luni de zile” asupra posibilităţii ca ruşii să utilizeze astfel de acte de piraterie informatică pentru a alimenta “escaladarea în Ucraina”. “Asta face parte din strategia lor, au făcut-o în trecut în alte contexte”, a estimat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.