StiripesurseExterneSUA suspendă livrările de sisteme Patriot către alte ţări, pentru a...

SUA suspendă livrările de sisteme Patriot către alte ţări, pentru a da prioritate Ucrainei

Publicat:

SUA suspendă livrările de sisteme Patriot către alte ţări, pentru a da prioritate Ucrainei

Statele Unite au anunţat joi că Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, iar livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Administraţia americană “a luat decizia dificilă, dar necesară, de a schimba priorităţile planului pe termen scurt pentru livrările către alte ţări, astfel încât acestea să se îndrepte către Ucraina”, a declarat presei purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

În consecinţă, livrările de rachete Patriot şi NASAMS către alte ţări în afară de Ucraina vor fi “întârziate”, a precizat oficialul american.

“Mulţi dintre aliaţii şi partenerii noştri au făcut de asemenea paşi istorici, dar în mod evident este nevoie de mai mult şi este nevoie acum”, a adăugat el, referindu-se la solicitările insistente ale Kievului de a primi mai multe baterii Patriot de care armata ucraineană are nevoie în războiul cu Rusia pentru a-şi apăra atât trupele de pe linia frontului, cât şi infrastructurile în faţa atacurilor inamicului.


Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut încă cel puţin şapte noi baterii Patriot, dar ţările ce dispun de astfel de sisteme sunt reticente să le furnizeze întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.