StiripesurseȘtirile zileiSUA: Vicepreşedintele Google pentru Politici publice şi Relaţii guvernamentale a demisionat

SUA: Vicepreşedintele Google pentru Politici publice şi Relaţii guvernamentale a demisionat

Publicat:

Vicepreşedintele Google pentru Politici publice, Susan Molinari, considerată coordonatoarea activităţilor de lobby ale companiei online la Washington, va fi transferată în alt post, pe fondul criticilor din Congresul SUA referitoare la protecţia datelor private şi la planul de investiţii în China, potrivit Mediafax.

Susan Molinari, fostă membră a Camerei Reprezentanţilor, a decis să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte Google pentru Politici publice şi Relaţii guvernamentale, poziţie pe care o ocupă de aproape şapte ani. Susan Molinari va fi transferată pe poziţia de consilier de rang înalt din ianuarie, anunţă trustul Alphabet, care deţine Google.

Citește și : Elena Udrea rămâne în arest în Costa Rica. Cererea de eliberare a fost respinsă

“Sunt împăcată cu efectuarea tranziţiei. Am aşteptat momentul potrivit pentru a mă retrage”, a declarat Susan Molinari, în vârstă de 60 de ani, citată de agenţia Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Recoltă bogată de caise în Republica Moldova: Până la 17 mii de tone pentru export

Agricultorii din Republica Moldova înregistrează în acest sezon producție de caise și piersici mai mare decât anul trecut, iar fructele obținute se remarcă prin...

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.