StiripesurseȘtirile zileiSUA vor impune tarife vamale de 11 miliarde de dolari produselor...

SUA vor impune tarife vamale de 11 miliarde de dolari produselor din UE

Publicat:

Şeful statului american, Donald Trump, a anunţat marţi că SUA vor impune tarife vamale de 11 miliarde de dolari produselor provenite din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Informaţia vine după ce, luni seara, biroul lui Robert Lighthizer, reprezentantul Special pentru Comerţ (USTR) al preşedintelui american, a publicat o listă de produse europene care ar putea face obiectul unor tarife vamale suplimentare pentru ceea ce Washingtonul consideră a fi subvenţii legale acordate de Uniunea Europeană pentru constructorul de avioane Airbus. Pe lista de produse se află atât aeronave comerciale sau subansamble ale acestora, cât şi produse lactate şi vinuri.

Citeşte şi: Secţiile de votare din Israel au fost DESCHISE

“Organizaţia Mondială a Comerţului a constatat că subvenţiile UE acordate Airbus au afectat negativ Statele Unite, care acum vor impune tarife vamale de 11 miliarde de dolari produselor din Uniunea Europeană. În domeniul comerţului, UE a profitat mulţi ani de SUA. Se va opri curând!”, a scris Trump, pe Twitter.

Marţi, Airbus a anunţat că nu vede nicio bază legală pentru o eventuală decizie a SUA de a impune sancţiuni comerciale pentru o listă de produse din Uniunea Europeană, inclusiv pentru avioanele Airbus.


“Nu vedem nicio bază legală pentru acest lucru. Airbus a luat măsurile necesare pentru a se conforma cerinţelor care vizează subvenţiile Airbus”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Airbus, Rainer Ohler.

Acesta a apreciat drept exagerată suma de 11 miliarde de dolari care, potrivit autorităţilor americane, reprezintă valoarea pagubelor provocate de subvenţiile acordate Airbus de UE.

“Suma este exagerată şi în orice caz va fi stabilită de Organizaţia Mondială a Comerţului, nu de SUA”, a spus Ohler.

Citeşte şi: Roma se pregăteşte să recunoască genocidul armean. Turcia l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul italian

În paralel, o sursă din interiorul Comisiei Europene a declarat, pentru Reuters, că Uniunea Europeană pregăteşte posibile măsuri retaliatorii faţă de subvenţiile acordate constructorului american Boeing.

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

Şeful statului american – Donald Trump – şi preşedintele Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker – au anunţat în iulie un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Acordul prevede o creştere a achiziţiilor europene de soia şi de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.