StiripesurseȘtirile zileiSUA vor prezenta noi angajamente ambiţioase privind reducerea emisiilor de gaze...

SUA vor prezenta noi angajamente ambiţioase privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (John Kerry)

Publicat:

Statele Unite vor prezenta în curând noi angajamente ambiţioase privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a promis miercuri emisarul american pentru climă John Kerry, relatează AFP, potrivit agerpres.   

”Peste câteva săptămâni, la summit-ul nostru, vom anunţa contribuţia stabilită la nivel naţional şi va fi solidă”, a dat asigurări Kerry, în cursul unei reuniuni organizate de Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) şi preşedinţia COP26.

Citește și : Kremlinul acuză Kievul că îşi doreşte reaprinderea conflictului din estul Ucrainei

“Vom reduce emisiile, vom accelera într-un mod foarte semnificativ, deci acestea nu sunt doar cuvinte frumoase din partea Statelor Unite”, a subliniat oficialul american.

Noul preşedinte democrat Joe Biden a anunţat organizarea unui summit pe teme legate de mediu pe 22 aprilie, de Ziua Pământului.


Predecesorul său republican Donald Trump a retras Statele Unite din acordul climatic de la Paris, dar Joe Biden a oficializat în ianuarie revenirea ţării, cea mai mare economie din lume şi al doilea mare emiţător de gaze cu efect de seră.

“Statele Unite sunt foarte dornice (…) să colaboreze pentru a contribui la asigurarea finanţării necesare, pentru a sprijini tehnologic tranziţia şi pentru a lucra în parteneriate în întreaga lume”, a dat asigurări John Kerry.

El a cerut ţărilor să ”facă mult mai mult”, deoarece ”dacă privim curba pe care ne aflăm, ne îndreptăm spre mai mult de 4 grade” încălzire.

”Chiar dacă am face tot ceea ce am promis să facem la Paris, temperatura Pământului va mai creşte” cu aproximativ 3,7 grade ”şi oricum nici nu facem (suficient)”, a amintit el, referindu-se la acordul din 2015.

Acordul de la Paris permite statelor semnatare să îşi stabilească propriile angajamente şi măsuri de reducere a emisiilor, dar le obligă să îşi revizuiască periodic foaia de parcurs pentru a contribui la obiectivul colectiv: limitarea încălzirii globale sub pragul de + 2 °C şi, dacă este posibil, 1,5 °C , comparativ cu era preindustrială.

La Glasgow, Scoţia, va avea loc în noiembrie cea de-a 26-a conferinţă ONU privind clima (COP26).

Citește și : Guvernul belgian este OBLIGAT să ridice TOATE restricţiile antiepidemice

În timp ce multe ţări s-au angajat să se reducă semnificativ emisiile de bioxid de carbon până la mijlocul secolului, preşedintele COP26, Alok Sharma, a cerut miercuri să ”se facă mult mai mult acum pentru a transforma obiectivele pe termen lung în acţiuni imediate”.

”Pur şi simplu nu ne putem permite încă un deceniu de deliberări” în faţa perspectivei unui ”viitor apocaliptic”, a insistat el. Alok Sharma a citat necesitatea de a dezvolta vehicule cu emisii zero, de a acţiona împotriva defrişărilor. El a cerut, de asemenea, ca ”toate ţările să se angajeze pentru o lume cu emisii zero”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

A patra dronă în 4 zile în România. Două F-16 au decolat, dar ținta s-a întors în Ucraina

Pentru a patra zi consecutiv, o dronă a declanșat alertă la granița României. Două avioane F-16 au decolat luni dimineață după detectarea unei ținte...

CNA, după perchezițiile la MOLDATSA: trei arestați, prejudiciu de peste 14,5 milioane de lei, sechestre pe bunuri și criptomonede de peste 4,6 milioane

Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă principalele acțiuni întreprinse în săptămâna precedentă în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum și în cel al recuperării bunurilor...

Universitățile din Moldova dau startul admiterii pentru anul de studii 2026–2027

Admiterea în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova începe pe 27 iulie, iar candidații își vor putea depune dosarele online, prin platforma eadmitere.gov.md....

SONDAJ: Majoritatea moldovenilor consideră că UE este un partener financiar important pentru dezvoltarea țării

Infrastructura, sistemul medical și educația sunt domeniile în care cetățenii Republicii Moldova percep cel mai mult sprijin financiar din partea Uniunii Europene (UE). Potrivit sondajului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.