StiripesurseȘtirile zileiSUA vor să-și apere sateliții de eventualele atacuri chineze şi ruseşti

SUA vor să-și apere sateliții de eventualele atacuri chineze şi ruseşti

Publicat:

SUA caută să-şi protejeze sateliţii de eventuale atacuri chineze şi ruseşti, contând pe aliaţii lor în acest efort, a indicat miercuri un înalt responsabil al Pentagonului, anunţând noua “strategie de apărare în spaţiu” a Washingtonului, potrivit France Presse, transmite și potrivit agerpres.

Acest document este primul care dezvoltă strategia noii Forţe spaţiale cu care s-au dotat Statele Unite.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în Italia

Obiectivul central al Ministerului Apărării american este menţinerea superiorităţii civile şi militare a ţării în spaţiu, în special reţeaua de sateliţi de geolocalizare GPS de care depind la fel de mult militarii, precum şi serviciile de urgenţă, transporturile şi chiar serviciile financiare, potrivit documentului.

Or, China şi Rusia dezvoltă capacităţi de bruiere şi atacuri cibernetice, arme electromagnetice, sateliţi “ucigaşi” şi rachete antisatelit care ameninţă direct sateliţii americani, a indicat presei şeful Direcţiei pentru probleme spaţiale a Pentagonului, Stephen Kitay.


Astfel, China a testat cu succes în 2007 o lovitură cu o rachetă sol-aer împotriva unuia dintre sateliţii săi, demonstrându-şi capacitatea de a ataca sateliţii altor ţări, a afirmat responsabilul citat într-o conferinţă de presă.

Mai recent, Rusia a plasat pe orbită în 2017 ceea ce ea a calificat drept un satelit inspector capabil să diagnosticheze problemele unui satelit rusesc, a adăugat el. Or, acest satelit nu s-a mai mişcat de atunci şi se află la mică distanţă de un satelit american, ceea ce îngrijorează Pentagonul.

“Avem deocamdată un avans faţă de ei, dar ritmul cu care ei dezvoltă aceste instrumente reprezintă indiscutabil un risc pentru noi”, a declarat Kitay. “Acestea sunt ameninţări foarte grave”, a subliniat el.

“Aceste două ţări consideră faptul de a permite sau de a bloca accesul în spaţiu drept o componentă esenţială a strategiei naţionale şi militare”, se menţionează în strategia Pentagonului. “Doctrinele militare chineză şi rusă consideră spaţiul ca fiind important pentru războiul modern, iar utilizarea armamentului spaţial, un mijloc de a reduce eficacitatea militară a SUA şi a aliaţilor lor şi de a câştiga viitoare războaie”.

Citeşte şi:  Kremlinul reacţionează la declaraţiile lui Macron: Asta înseamnă RĂZBOI!

Documentul ia în considerare de asemenea ipoteza unui atac nuclear în spaţiu. Chiar dacă absenţa atmosferei ar împiedica orice combustie, detonarea unei arme nucleare ar provoca o puternică încărcare electromagnetică care ar distruge circuitele electronice ale tuturor sateliţilor din jurul său, a explicat responsabilul Pentagonului.

“Este o ameninţare pentru care noi trebuie să fim pregătiţi”, a adăugat el.

În această competiţie strategică, SUA au marcat un punct la sfârşitul lunii mai odată cu trimiterea a doi astronauţi americani spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei rachete a grupului privat SpaceX.

Citește și : OMS: Peste 8 milioane de cazuri de COVID-19 la nivel global

Noua strategie americană subliniază că Pentagonul are intenţia de a-şi înmulţi parteneriatele cu industria, cu sprijinul aliaţilor săi.

Cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în materie de servicii de informaţii, membrii grupului “Five Eyes” (Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA), cooperează din 2014 în cadrul iniţiativei de operaţiuni spaţiale interaliate (Combined Space Operations). Franţa şi Germania li s-au alăturat în februarie, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O angajată a lui MrBeast, cel mai urmărit youtuber din lume, acuză că a fost hărțuită și concediată

O fostă angajată a Beast Industries dă în judecată compania de producție media a lui MrBeast, după ce ar fi fost concediată din funcția...

Adevărata falie transatlantică nu ține doar de Trump

Europa și SUA au viziuni fundamental diferite despre lume în ce privește riscul, utilizarea forței și dreptul internațional, comentează THE FINANCIAL TIMES.Pentru mulți conducători europeni,...

Presa italiană: Ce se întâmplă dacă arabii din Golf ne taie investițiile

Suntem atât de concentrați pe Ormuz și pe aprovizionarea cu energie încât uităm că multe țări din Golful Persic au încetat de mult să...

Reconstrucția Ucrainei, suspendată în așteptarea revenirii capitalului privat

În timp ce un summit al liderilor europeni desfășurat în Cipru urmează să aprobe definitiv un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.