StiripesurseȘtirile zileiSub administraţia lui Trump, economia americană a înregistrat o creştere istorică

Sub administraţia lui Trump, economia americană a înregistrat o creştere istorică

Publicat:

Economia Statelor Unite a înregistrat o creştere istorică de 33,1% în trimestrul al treilea, susţinută de guvern cu măsuri de stimulare în valoare de 3.000 de miliarde de dolari în perioada pandemiei de coronavirus, care au favorizat cheltuielile de consum, dar recesiunea profundă provocată de Covid-19 ar putea avea nevoie de cel puţin un an pentru a fi încheiată, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Această creştere record a PIB, publicată joi de Departamentul pentru Comerţ, ultima raportare economică importantă înainte de alegerile prezidenţiale de marţea viitoare, nu atenuează tragedia umană provocată de pandemia de coronavirus, în urma căreia zeci de milioane de americani sunt încă şomeri, iar peste 222.000 au murit.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

Economia americană este încă cu 3,5% sub nivelul la care se afla la sfârşitul anului 2019, iar veniturile s-au prăbuşit în trimestrul al treilea.

Cu toate acestea, preşedintele Donald Trump, care se află în urma democratului Joe Biden în sondajele de opinie, a salutat rezultatul.


”Cea mai mare şi cea mai bună în istoria ţării noastre (…). Sunt atât de fericit că aceste date referitoare la PIB au venit înainte de 3 noiembrie”, a scris Trump pe Twitter.

Contracandidatul său democrat Joe Biden a scos în evidenţă să redresarea nu este completă.

”Ne aflăm într-o groapă adâncă, iar incapacitatea preşedintelui Trump de a acţiona înseamnă că avansul din trimestrul al treilea nu a fost suficient nici măcar să ne scoată din ea. Redresarea care are loc îi ajută pe cei aflaţi în vârf, dar zeci de milioane de familii care muncesc şi micile afaceri sunt lăsate în urmă”, a spus Biden.

Redresarea PIB-ului a avut loc după o contracţie de 31,4% consemnată în trimestrul al doilea, cea mai gravă de când guvernul ţine evidenţa indicatorului, în 1947.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

În termeni anuali, PIB-ul a avansat cu 7,4% în trimestrul al treilea, după un declin de 9% în perioada aprilie-iunie.

Revenirea economiei a recuperat circa două treimi din scăderea de 10,1% consemnată în primul semestru.

Analiştii intervievaţi de Reuters anticipaseră că PIB-ul va avansa cu 31% în intervalul iulie-septembrie. Economia a intrat în recesiune în februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să ții melci departe de căpșuni folosind un singur obiect natural

Soiurile de căpșuni de la mijlocul spre sfârșitul sezonului vor da roade curând, iar grădinarii sunt sfătuiți să folosească un singur obiect natural pentru...

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.