StiripesurseDiasporaSubtilităţile summitului Trump-Putin: Întârzieri, gesturi glaciale şi o minge de fotbal

Subtilităţile summitului Trump-Putin: Întârzieri, gesturi glaciale şi o minge de fotbal

Publicat:

Gesturile au exprimat mai mult decât cuvintele la primul summit bilateral dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, care s-au întrecut care să ajungă ultimul la reuniune, au redus la minimum contactul fizic şi au lăsat să se vadă tensiunile dintre ei, în ceea ce agenţia EFE numeşte marţi ”o pasă incomodă a mingii de fotbal”, transmite şi agerpres.

Cu o jumătate de oră înainte de mult-aşteptata întâlnire dintre cei doi lideri, la Helsinki, mulţi jurnalişti îşi puneau aceeaşi întrebare: unde este Putin? Lipsa de punctualitate este o marcă înregistrată a preşedintelui rus, care odată a făcut-o să aştepte pe Angela Merkel, cancelarul german, mai bine de patru ore, şi care a aterizat luni la Helsinki abia la ora locală 13:00, cu 20 de minute înainte de momentul în care, potrivit Casei Albe, avea programată întrevederea cu Trump.

Citeşte şi: Trump este criticat de toată lumea în SUA, după întâlnirea cu Putin

Planul iniţial era ca Donald Trump să sosească la ora locală 13:00 la Palatul Prezidenţial finlandez, unde urma să se desfăşoare summitul bilateral, însă preşedintele american nu a părăsit hotelul în care era cazat decât în momentul în care Putin a ajuns la locul de întâlnire, într-o aparentă tentativă de a se dovedi mai puternic şi de a face ca Putin să fie cel care îl aşteaptă pe el şi nu invers. Acest ”care pe care” i-a enervat în mod evident pe ambii preşedinţi şi s-a reflectat pe chipurile lor atunci când s-au întâlnit în sfârşit, cu 50 de minute mai târziu decât era prevăzut, în sala gotică a palatului finlandez.

Citeşte şi:  Mike Pompeo şi-a făcut testul pentru coronavirus şi reconsideră turneul asiatic

La sosire, Trump, cunoscut pentru strângerile de mână excesive, a evitat orice contact fizic cu Putin şi i-a strâns mâna doar două secunde înainte ca presa să părăsească sala. Un contact fizic egal cu zero – comentează EFE -, mai ales dacă îl comparăm cu cele 30 de secunde care au părut o eternitate, cât a durat strângerea de mână cu liderul nord-coreean Kim Jong-un, la summitul din urmă cu o lună din Singapore.


Aşezaţi unul lângă celălalt în două fotolii de piele, Trump s-a aplecat în faţă cu mâinile adunate între picioare, în timp ce Putin s-a lăsat pe spate. Şi atunci, şi în conferinţa de presă care a urmat, Putin a fost primul care a vorbit, iar Trump a părut că vrea să-i acorde omologului său respectul cuvenit, comentează EFE.

Liderului american îi place să evidenţieze în gesturi fizice buna sa relaţie cu liderii puternici, însă Putin s-a arătat puţin receptiv la această dinamică şi abia la finalul conferinţei de presă Trump a îndrăznit să-şi manifeste una dintre modalităţile sale predilecte de afecţiune: o strângere de braţ. A făcut-o la scurt timp după ce Putin a dat tonul celui mai incomod moment al zilei: abia venit de la finala Cupei Mondiale de fotbal, desfăşurată în Rusia, preşedintele rus a primit o minge de fotbal de la unul dintre consilierii săi şi i l-a oferit lui Trump în conferinţa de presă.

Citeşte şi: Putin va permite americanilor să-i interogheze pe ruşii acuzaţi de implicare în alegerile din SUA

Cu puţin timp înainte, un ziarist solicitase o reacţie la postarea făcută duminică pe Twitter de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, potrivit căreia ”mingea se află în terenul Rusiei” în ceea ce priveşte eforturile de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale. ”Vorbind despre fotbal, domnule preşedinte, vă voi oferi această minge, iar acum mingea este în terenul dumneavoastră”, i-a spus Putin lui Trump. Preşedintele rus a încercat să îndulcească gestul, amintind că Statele Unite vor fi gazda – împreună cu Mexicul şi Canada – Cupei Mondiale de fotbal din 2026, însă Trump a părut uşor nedumerit.

Citeşte şi:  Peste 40% din unităţile de învăţământ din Ucraina ar putea fi redeschise în septembrie

”Sunteţi foarte amabil. O voi dărui fiului meu Barron, cu siguranţă, Melania, prinde”, a răspuns Trump, aruncând mingea către soţia sa, care se afla în primul rând. Nu este clar dacă Trump a înţeles aluzia lui Putin, însă nu este niciun dubiu că preşedintele rus şi-a manifestat nemulţumirea faţă de mesajul de pe Twitter al lui Pompeo, în care secretarul de stat al SUA promitea totodată ”să continue să combată activităţile maligne” ale Rusiei. Episodul a reflectat o dată în plus dualitatea dintre Trump şi funcţionarii administraţiei sale, care au adoptat o linie dură la adresa Rusiei, proprie aparatului tradiţional al Partidului Republican, în timp ce liderul de la Casa Albă a tot evitat să critice Moscova.

Tensiunile s-au făcut simţite dincolo de interacţiunea dintre Trump şi Putin. Un ziarist al revistei americane The Nation, Sam Husseini, a fost scos afară din sala în care a avut loc conferinţa de presă comună dintre cei doi lideri cu puţin timp înainte de începerea acesteia. Deşi motivele care au dus la expulzarea ziaristului nu sunt clare, potrivit EFE, Husseini agita o pancartă pe care se putea citi ”Tratatul privind interzicerea armelor nucleare”, un pact al ONU pe care nici SUA, nici Rusia nu l-au semnat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.