StiripesurseȘtirile zileiSud-coreenii sunt îndemnaţi să-şi facă a treia doză de vaccin anti-Covid

Sud-coreenii sunt îndemnaţi să-şi facă a treia doză de vaccin anti-Covid

Publicat:

Coreea de Sud şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să-şi facă doze “booster” de vaccin anti-COVID-19, în condiţiile unei creşteri a numărului de vârstnici care se îmbolnăvesc şi se infectează după vaccinare, ceea ce a dus la un nivel record de cazuri grave şi critice, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire gravă a crescut de la o medie de 350 în octombrie la 460 miercuri, în peste 82% din cazuri fiind vorba de pacienţi cu vârsta de cel puţin 60 de ani, conform datelor oficiale.

Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Rata de infectare după vaccinare a crescut constant în ultimele săptămâni, mai ales în rândul vârstnicilor, în condiţiile în care protecţia atribuită vaccinului scade cu timpul, iar la această categorie de vârstă sistemul imunitar este mai slab.

În ultimele opt săptămâni, din totalul pacienţilor în stare gravă şi critică, care s-au infectat după ce s-au vaccinat, în 93% din cazuri a fost vorba de persoane de cel puţin 60 de ani, conform datelor guvernamentale.


Un înalt oficial din Ministerul sănătăţii, Son Young-rae, a afirmat într-o conferinţă de presă că creşterea cazurilor nu ameninţă deocamdată sistemul de sănătate, fiind disponibile aproape 500 de paturi la ATI.

Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

În Coreea de Sud, 640.232 de oameni au fost vaccinaţi cu doze booster de la începutul acestui program, luna trecută, în principal cu seruri de la Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Coreea de Sud a început în noiembrie o relaxare treptată a restricţiilor antipandemice, pe fondul vaccinării “cu schema completă” a aproape 90% din populaţia adultă, sau 77% din totalul celor 52 de milioane de locuitori. Marţi au fost raportate 2425 de cazuri noi de contaminare, bilanţul total de la debutul pandemiei ajungând la 385.831 de infectări şi 3012 decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.