StiripesurseDiasporaSuedia va oferi al doilea booster persoanelor de peste 65 de...

Suedia va oferi al doilea booster persoanelor de peste 65 de ani

Publicat:

Suedia va oferi cel de-al doilea booster (a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 în cele mai multe cazuri, n.r.) persoanelor de peste 65 de ani pentru a le ajuta să îşi consolideze apărarea imunitară în faţa acestei maladii, au anunţat luni reprezentanţii Agenţiei pentru Sănătate din această ţară, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Pentru persoanele de peste 65 de ani, au trecut de acum patru luni de la precedenta doză de vaccin, iar efectul protector al vaccinului scade odată cu trecerea timpului”, au precizat reprezentanţii Agenţiei pentru Sănătate din Suedia într-un comunicat.

Citeşte şi: Viktor Orban revendică ‘o victorie excepţională’ în alegerile din Ungaria – Black News

Iniţial, Suedia oferise cel de-al doilea booster persoanelor cu vârste de peste 80 de ani.

Autorităţile suedeze au anulat la începutul lunii martie aproape toate restricţiile adoptate pentru a controla pandemia de COVID-19.


Citeşte şi: Vucic câştigă ZDROBITOR alegerile prezidenţiale din Serbia – Black News

În prezent, este dificil de estimat nivelul de răspândire virală în Suedia, în condiţiile în care testările în masă pentru detectarea noului coronavirus au fost oprite, însă numărul pacienţilor suedezi care necesită îngrijiri medicale în secţii de terapie intensivă a scăzut până la cel mai mic nivel al său din ultimele 18 luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.