StiripesurseDiasporaUn summit între Grupul de la Vişegrad şi Franţa va avea...

Un summit între Grupul de la Vişegrad şi Franţa va avea loc joi la Bruxelles

Publicat:

Un summit între Grupul de la Vişegrad (V4) şi Franţa va avea loc joi la Bruxelles, iar premierii ţărilor membre ale V4 (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) se vor întâlni de asemenea separat cu preşedintele francez Emmanuel Macron înainte de reuniunea Consiliului European, a indicat marţi Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului Ungariei, relatează agenţia MTI, potrivit agerpres.

Potrivit sursei, premierul Viktor Orban va reprezenta Ungaria la summit, care are loc la iniţiativa Franţei. Reuniunea este organizată de premierul Ungariei, ţară ce deţine preşedinţia prin rotaţie a V4.

Citește și : Premierul italian spune că vasul plin cu migranţi va acosta în Malta

Convorbirile la summit se vor concentra pe subiectele de pe agenda reuniunii Consiliului European din aceeaşi zi, o atenţie specială fiind acordată crizei privind migraţia, cu care se confruntă Europa, a precizat Bertalan Havasi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.