StiripesurseDiasporaSurpriză COLOSALĂ în Polonia! Andrzej Duda ar putea pierde alegerile prezidenţiale

Surpriză COLOSALĂ în Polonia! Andrzej Duda ar putea pierde alegerile prezidenţiale

Publicat:

Candidatul liberal Rafal Trzaskowski l-ar putea învinge la limită pe preşedintele conservator aflat la final de mandat, Andrzej Duda, în turul doi al alegerilor prezidenţiale programat pentru duminică în Polonia, potrivit rezultatelor ultimelor două sondaje publicate vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

Un al treilea sondaj indică totuşi că preşedintele Duda ar putea obţine 53% din sufragii, faţă de 47% pentru primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, iar majoritatea analiştilor consideră că este prea devreme pentru a se pronunţa, mobilizarea alegătorilor constituind un factor cheie.

Vezi şi: Un pedofil francez a fost ARESTAT la Jakarta (VIDEO)! Este bănuit că a profitat de peste 300 de copii

Susţinut de principalul partid de opoziţie, Platforma Civică (PO), Rafal Trzaskowski a câştigat teren în rândul alegătorilor, care se tem că o victorie a rivalului său va ajuta partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, să meargă înainte cu reformele controversate, în special în domeniul justiţiei, criticate de UE.

Susţinătorii preşedintelui în exerciţiu apreciază că, din punctul lor de vedere, acesta oferă o garanţie mai bună pentru menţinerea unei serii de avantaje sociale.


Alegerile, prevăzute iniţial pentru 10 mai, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit unui sondaj al Institutului independent Kantar, realizat pentru canalul de ştiri TVN24, Rafal Trzaskowski ar obţine 46,4% sufragii, faţă de 45,9% pentru adversarul său.

Dar 7,7% dintre cele 1.500 de persoane chestionate se declară încă indecise.

Un sondaj IBRIS din 8 iulie relevă că primarul Varşoviei ar obţine 45,3% din voturi, faţă de 44,4% pentru preşedintele în exerciţiu, iar 10,3% dintre cele 1.100 de persoane intervievate s-au declarat indecise.

Citeşte şi: Un primar acuzat de trafic de droguri a fost ÎMPUȘCAT în CAP

Un al treilea sondaj, CATI Ipsos, efectuat în 7-8 iulie, pronostichează la rândul său o victorie a lui Andrzej Duda, cu 53% din voturi, faţă 47% pentru adversarul său, cu doar 3% indecişi dintr-un eşantion de 1.014 persoane chestionate.

Preşedintele Duda este considerat un aliat-cheie al preşedintelui american Donald Trump, în timp ce partenerii europeni ai Varşoviei îi critică reformele, considerând că acestea erodează democraţia, la trei decenii după căderea comunismului, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.