StiripesurseExterneSute de poliţişti pensionari au încercat să ia cu asalt clădirea...

Sute de poliţişti pensionari au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului ucrainean

Publicat:

Câteva sute de poliţişti pensionari au încercat miercuri să ia cu asalt clădirea parlamentului ucrainean, cerând creşterea pensiilor, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Manifestaţia a avut loc a doua zi după demisia neaşteptată a ministrului de interne, Arsen Avakov, care deţinea această funcţie din 2014 şi care nu a oferit explicaţii publice privind decizia de a se retrage.

Citește și: Veneția INTERZICE navigarea marilor vase de croazieră

Foştii poliţişti au reuşit să treacă de barierele din exteriorul clădirii în care legislatorii erau reuniţi în sesiune şi s-au apropiat de intrare, dar au fost în cele din urmă respinşi de gărzi. Ulterior, protestatarii au blocat o stradă şi au pichetat o clădire guvernamentală.

Ministrul demisionar nu a prezentat explicaţii în scrisoarea de demisie depusă marţi seara, iar biroul preşedintelui Vladimir Zelenski şi un purtător de cuvânt al lui Avakov au refuzat să comenteze.


Arsen Avakov (57 de ani) deţinea acest post de la revoluţia pro-europeană din piaţa Maidan din 2014, un record de longevitate în pofida mai multor scandaluri în centrul cărora s-a aflat. O sursă apropiată de Avakov a declarat pentru France Presse că este posibil ca decizia să fi fost luată la cererea lui Zelenski.

Citește și: Joe Biden îi critică dur pe republicanii americani: ‘Este un atac împotriva democraţiei’

Fost om de afaceri foarte bogat, Arsen Avakov este singurul ministru care şi-a păstrat postul şi după alegerea, în 2019, a lui Zelenski în fruntea ţării. Pe lângă poliţie, Arsen Avakov controla garda naţională, poliţia de frontieră şi serviciile de salvare.

Opoziţia şi apărătorii drepturilor omului i-au cerut în mai multe rânduri demisia, pentru că a fost implicat în mai multe scandaluri, fiind acuzat în special de corupţie şi că a închis ochii la numeroase abuzuri ale forţelor de ordine, ceea ce el a negat mereu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.