Tag - Afganistan

După o serie de atentate sângeroase, talibanii vor reluarea negocierilor cu americanii

Talibanii s-au declarat gata să reia negocierile de pace cu Statele Unite, la zece zile după ce preşedintele Trump...

Bilanțul în urma exploziilor din Afganistan în timpul unui miting electoral a ajuns la...

Bilanțul morților în urma celor două explozii produse marți în Afganistan în timpul unui miting electoral, a ajuns la...

UE se confruntă cu o creştere accentuată a cererilor de azil

Cererile de azil în Uniunea Europeană au crescut semnificativ în iulie, a anunţat marţi biroul european pentru azil EASO,...

Talibanii revendică ultimele atacuri din Afganistan

Gruparea insurgentă talibană a revendicat cele două explozii de marţi din Afganistan în care aceasta susţine că şi-au pierdut...

Zeci de morţi după un atentat care-l viza pe preşedintele afgan

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alţi 31 au fost răniţi marţi în Afganistan în apropierea unui...

China forţează ONU să amâne un vot privind Afganistanul

Un vot al Consiliului de Securitate al ONU privind Afganistanul, programat iniţial pentru luni şi ameninţat de un veto...

Numărul azilanţilor din Germania, ajutaţi de stat, este în continuă scădere

Numărul solicitanţilor de azil din Germania care primesc ajutor de la stat a scăzut la 411.000 la sfârşitul anului...

Alimentarea cu curent electric în Kabul şi în 11 provincii afgane a fost întreruptă...

Alimentarea cu curent electric în capitala afgană Kabul şi în alte 11 provincii a fost întreruptă după ce trei...

Talibanii retrag interdicţia impusă accesului în Afganistan al Crucii Roşii şi reinstituie garanţiile de...

Talibanii au retras duminică interdicţia impusă accesului în Afganistan al Comitetului internaţional al Crucii Roşii (CICR), garantând totodată securitatea...

Berlinul atenţionează cu privire la urmările retragerii premature a trupelor străine din Afganistan

O retragere prematură a forţelor NATO din Afganistan ar putea duce la recăderea acestei ţări sub regimul islamic strict...

Războiul declaraţiilor între Donald Trump şi talibani se amplifică

Războiul declaraţiilor între preşedintele american Donald Trump şi liderii talibanilor s-a amplificat joi după ce aceştia din urmă l-au...

Atentat sinucigaş în Kabul: Cel puţin patru oameni au murit!

Cel puţin patru membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi şi alţi trei răniţi într-un atentat sinucigaş...

La 18 ani de la atentatele de la 11 septembrie, Trump promite să intensifice...

Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri, la marcarea a 18 ani de la atentatele de la 11 septembrie...

Eşecul negocierilor cu talibanii reaprinde conflictul militar din Afganistan

În mai multe zone din nordul Afganistanului s-au reluat luptele, au anunţat miercuri responsabili afgani, la câteva zile după...

Talibanii au ‘sărbătorit’ 9/11 cu o rachetă trasă asupra ministerului Apărării din Kabul

O rachetă a lovit miercuri un zid al ministerului afgan al Apărării, în apropierea ambasadei americane, în primele ore...

Talibanii ameninţă SUA: ‘Veţi regreta în curând!’

Talibanii au avertizat marţi Statele Unite că 'vor regreta în curând' dacă vor abandona discuţiile privind retragerea trupelor lor...

Trump ÎNGROAPĂ negocierile cu talibanii şi anunţă intensificarea operaţiunilor militare în Afganistan

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că negocierile cu talibanii sunt 'moarte', după ce a anulat întâlnirea secretă...

Pompeo nu exclude o reluare a negocierilor dacă talibanii ‘îşi schimbă atitudinea’

Statele Unite nu exclud o reluare a negocierilor cu talibanii, anulate sâmbătă de preşedintele american Donald Trump, cu condiţia...

Adevărata pace în Afganistan va fi posibilă când talibanii vor înceta violenţele (preşedinţia afgană)

Administraţia Ashraf Ghani a transmis duminică, într-un comunicat citat de Reuters, că adevărata pace în Afganistan va fi posibilă...

Trump anunță că a anulat acordul de pace cu talibanii

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat sâmbătă că mai mulți lideri talibani ar fi urmat să ajungă în...

Talibanii au răpit şase jurnalişti în provincia afgană Paktia

Talibanii au răpit şase jurnalişti afgani care lucrează pentru organizaţii media private şi de stat în provincia Paktia, au...

Talibanii lansează un atac nemilos asupra provinciei afgane Farah

Talibanii au lansat un atac, vineri, asupra capitalei provinciei afgane Farah, gruparea intensificând atacurile în toată ţara în timp...

Emisarul american pentru Afganistan a revenit în Qatar pentru a relua negocierile cu talibanii

Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a revenit joi la Doha, în Qatar, pentru a relua negocierile cu talibanii...

NATO confirmă moartea a doi militari la Kabul (VIDEO): Un român şi un american!

Doi membri ai misiunii Resolute Support au fost ucişi în atentatul comis joi la Kabul, anunţă această misiune a...

Bilanţul atentatului sinucigaş din Kabul crește la 10 morți. Un militar român și-a pierdut...

Bilanţul atentatului sinucigaş de joi de la Kabul a crescut la cel puţin 10 morţi, între care şi un...

Un militar român a fost UCIS în ultimul atac taliban din Kabul – VIDEO

Un militar român a murit în Afganistan, în urma unei explozii în capitala afgană Kabul, au precizat surse din...

Atentat sinucigaş în vecinătatea cartierului general al NATO din Kabul – VIDEO

O explozie puternică s-a produs joi în centrul capitalei afgane Kabul, în apropierea cartierului general al NATO şi a...

Guvernul afgan evidenţiază pericolele unui acord semnat între talibani şi americani

Guvernul afgan a atenţionat miercuri asupra "pericolelor" pe care le comportă acordul propus între SUA şi militanţii talibani, menit...

Foşti ambasadori americani avertizează în privinţa unei retrageri grăbite a trupelor SUA din Afganistan

Mai mulţi foşti ambasadori ai SUA în Afganistan au avertizat marţi, într-o scrisoare deschisă, împotriva posibilităţii unei retrageri grăbite...

Jens Stoltenberg le face promisiuni americanilor pe frontul din Afganistan

NATO va continua să sprijine forţele afgane, a promis secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după discuţii avute marţi...

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner