Tag - Kenya

Tanzania va interzice până în luna iulie obiectele din plastic de unică folosinţă

Tanzania intenţionează să introducă până în luna iulie măsura de interdicţie a producţiei, importării, vânzării şi utilizării pungilor de...

Franţa a repatriat vineri “mai mulţi” copii ai unor jihadişti din nord-estul Siriei

Autorităţile franceze au repatriat vineri "mai mulţi" copii ai unor jihadişti, ''orfani şi izolaţi, în vârstă de aproximativ cinci...

Lideri mondiali reuniţi la Nairobi susțin acţiunile necesare pentru accelerarea progresului către un viitor...

Şefi de stat şi de guvern au participat joi la cea de-a patra sesiune a Programului Naţiunilor Unite pentru...

Macron: Acordul privind Brexit nu mai este negociabil

Marea Britanie ar trebui să vină cu o justificare clară pentru o eventuală cerere a sa de amânare a...

Tragedie aviatică în Etiopia. Pasageri de peste 30 de naţionalităţi la bordul avionului Boeing...

Pasageri din peste 30 de ţări se aflau la bordul avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines, care...

Elicopter PRĂBUŞIT în Kenya! Patru americani şi-au pierdut viaţa

Patru americani şi un kenyan au decedat după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit pe o insulă...

Tragedie aviatică în Kenya: Cinci oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Cinci persoane, un pilot kenyan şi patru cetăţeni străini, au fost ucise într-un accident în care a fost implicat...

Ambasada Statelor Unite în Kenya îi avertizează pe americani în legătură cu posibile atacuri...

Ambasada Statelor Unite în Kenya i-a avertizat luni pe cetăţenii americani că "informaţii credibile indică faptul că occidentalii pot...

Somalia: SUA anunţă uciderea a zeci de jihadiști într-un raid aerian

Un raid aerian al SUA în Somalia a ucis 52 de militanţi ai grupării teroriste al-Shabaab, la câteva zile...

Preşedintele Kenyei anunţă sfârşitul atacului din Nairobi. Toţi teroriştii au fost lichidaţi!

Forţele de securitate kenyene au pus capăt miercuri dimineaţă, după un asediu de aproape 20 de ore, atacului întreprins...

Cel puţin 15 oameni au fost omorâţi în atacul terorist din Nairobi

Cel puţin 15 persoane au fost ucise în atacul comis de un comando de islamişti radicali somalezi al-Shabaab într-un...

Un american a fost ucis în atacul jihadist din Kenya

Un american a fost ucis într-un atac comis de un comando de islamişti somalezi shebab într-un complex din Nairobi...

Explozie puternică şi focuri de armă în capitala Kenyei – VIDEO

O puternică explozie urmată de focuri de armă a avut loc marţi după amiază în capitala kenyană Nairobi la...

Cel puţin zece morţi într-un naufragiu în partea ugandeză a lacului Victoria (poliţie)

Cel puţin 10 persoane s-au înecat şi 40 au fost salvate, sâmbătă seara, după naufragiul unei nave pe lacul...

O italiancă a fost răpită în Kenya sub ameninţarea armelor

Kenya a anunţat miercuri că indivizi înarmaţi au răpit o italiancă, care lucra ca voluntar în cadrul unei organizaţii...

Erik Solheim, directorul Programului ONU pentru Mediu, a demisionat

Erik Solheim, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, a demisionat marţi după o serie de controverse generate de costurile...

Germania include R.Moldova pe lista ţărilor ‘sigure’ pentru DEPORTĂRI

Guvernul german ia în considerare clasificarea altor 14 state, printre care şi Republica Moldova, drept "ţări de origine sigure",...

Carnagiu pe o șosea aglomerată din Kenya (FOTO). Cel puțin 40 de oameni au...

Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri dimineaţa într-un accident de autocar în vestul Kenyei, a anunţat...

Prima Doamnă a Americii, în turneu în Africa

Prima Doamnă a Americii, Melania Trump, a plecat luni într-un turneu în Africa, ce o va conduce în Ghana,...

Justiţia kenyană ridică pentru 7 zile interdicţia asupra fimului “Rafiki” pentru a-i permite să...

Justiţia kenyană a ridicat vineri pentru şapte zile cenzura asupra filmului kenyan "Rafiki", interzis în această ţară pe motiv...

Theresa May dansează din nou în Africa. Imaginile au stârnit reacții în toată lumea

Prim-ministrul britanic, Theresa May, a dansat în timpul unei vizite la un campus ONU din Nairobi, în Kenya, scrie...

Theresa May începe un turneu diplomatic în Africa

Theresa May va efectua în această săptămână un turneu în Africa, în prima sa deplasare pe acest continent ca...

Kenya şi Tanzania au comemorat atentatele de la ambasadele SUA. Acum 20 de ani,...

Kenya şi Tanzania au comemorat marţi împlinirea a 20 de ani de la atentatele împotriva ambasadelor americane de la...

Amnesty International, vizată de un atac cibernetic al unui guvern ”ostil”

Amnesty International (AI) a anunţat că a fost vizată de un atac cu un program informatic de supraveghere şi...

12 elevi internaţi cu arsuri grave, după ce şcoala lor din Nairobi a luat...

Un incendiu a izbucnit luni la o școală generală din orașul Nairobi din Kenya, în urma căruia 12 elevi...

Nouă morţi şi 20 de răniţi într-un grav accident rutier petrecut în Kenya –...

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 20 au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc...

Lacul Turkana din Kenya, inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial în pericol

Lacul Turkana din Kenya, cel mai mare lac din lume aflat într-o zonă deşertică şi care este considerat unul...

Cel mai mare târg din Kenya a luat foc. Cel puţin 15 oameni şi-au...

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte peste 70 au fost rănite într-un incendiu izbucnit joi dimineaţa în...

Opt oficiali kenyeni au fost ucişi de gruparea Al-Shabaab

Opt oficiali din cadrul poliţiei din Kenya şi-au pierdut viaţa în estul ţării duminică, după ce vehiculul lor a...

EDD2018 Premiul Lorenzo Natali 2018 pentru jurnalism pe tema dezvoltării durabile, decernat la Bruxelles

Jurnalista Verena Toepper şi fotografa Maria Feck de la publicaţia Der Spiegel au primit marţi marele premiu Lorenzo Natali...

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner