StiripesurseȘtirile zileiTalibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Talibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Publicat:

Hafiz Mansour, reprezentant al echipei guvernului afgan care negociază cu talibanii, a declarat sâmbătă că gruparea insurgentă nu este pregătită pentru o încetare a focului, în condiţiile în care cele două tabere se pregătesc să reia discuţiile săptămâna viitoare, relatează dpa, scrie agerpres

Majoritatea forţelor talibane crede că ar putea prelua puterea pe cale militară, “o atitudine periculoasă”, a avertizat oficialul guvernamental afgan.

Citește și : Wuhan a sărbătorit intrarea în 2021, la un an după apariţia primului caz de COVID-19

Cele două părţi au demarat negocieri anul trecut cu scopul de a se ajunge la un armistiţiu, deschizând calea spre formarea unui guvern democratic odată ce forţele străine vor părăsi ţara. SUA au încheiat anterior un acord cu talibanii în virtutea căruia forţele americane şi cele talibane vor încerca să-şi limiteze atacurile.

Chiar dacă guvernul de la Kabul conduce discuţiile actuale, Statele Unite continuă să joace un rol de coordonare, ca stat care dispune de cele mai multe forţe militare pe teritoriul Afganistanului.


Mansour a declarat că unele ţări care au ajutat Afganistanul în ultimele două decenii sunt pregătite să sprijine formarea unui guvern interimar, ceea ce ar ajuta tranziţia de la guvernul în forma sa actuală la unul în conformitate cu ceea ce se va conveni în discuţiile de pace.

Cu toate acestea, unele state din regiune se opun acestui proiect, afirmând că ideea formării unui guvern interimar reprezintă un “plan american”.

Între timp, SUA vor încerca să ajute echipa de negociatori să ajungă la un acord înainte de retragerea deplină a forţelor americane în luna mai, conform unui acord încheiat cu talibanii la Doha în februarie anul trecut, a afirmat oficialul afgan citat.

Potrivit acestuia, nu există altă alegere decât acceptarea unui guvern interimar în interesul respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Echipa guvernamentală de negociatori va primi ultimele indicaţii din partea executivului luni, înainte de a pleca de la Kabul spre Doha pentru o nouă rundă de negocieri, programate să înceapă marţi, a spus Mansour.

Citește și : Fauci: Vaccinarea merge mai greu decât era plănuit în SUA; avem nevoie de mai multe resurse

Vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh declarase anterior că Afganistanul este o ţară complicată, unde dominaţia unui singur grup s-a dovedit a fi imposibilă, invitându-i pe talibani să participe la guvernare.

Responsabili ai talibanilor au spus întotdeauna că vor continua lupta până când se va institui ceea ce ei numesc “un guvern islamic pur”, notează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Importurile Energocom au asigurat peste 60% din necesarul de consum al Republicii Moldova în luna mai

În luna mai 2026, Energocom a achiziționat un volum total de 308.888 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 119,28 EUR/MWh,...

Macron: Securitatea Europei și în special a României sunt de o mare importanță pentru Franța

Franța va face tot ce autoritățile române consideră necesar, a declarat vineri, înainte de summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, președintele Emmanuel Macron. ”Securitatea întregii Europe...

Agenția de Guvernare Electronică lansează EVO 2.0 care include și portofelul de identitate digitală

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a lansat noua versiune EVO 2.0, care include și portofelul de identitate digitală. EVO 2.0 păstrează funcționalitățile deja cunoscute...

Hajder: Moldova pregătește un dosar împotriva Rusiei pentru poluarea Nistrului

Republica Moldova pregătește un dosar împotriva Rusiei pentru poluarea Nistrului, prejudiciul estimat depășind 455 de milioane de lei, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.