StiripesurseȘtirile zileiTalibanii avertizează NATO cu privire la pericolul prelungirii prezenţei sale în...

Talibanii avertizează NATO cu privire la pericolul prelungirii prezenţei sale în Afganistan

Publicat:

Talibanii au avertizat sâmbătă Alianţa Nord-Atlantică cu privire la pericolul ”unei prelungiri a ocupaţiei şi a războiului” în Afganistan, în contextul în care NATO se pregăteşte să discute despre retragerea trupelor străine desfăşurate în ţara asiatică, relatează AFP, potrivit agerpres

Aliaţii SUA din cadrul NATO vor decide săptămâna viitoare dacă cei 10.000 de soldaţi ai lor desfăşuraţi în Afganistan se vor retrage odată cu forţele americane sau îşi vor continua angajamentul în misiunea de pregătire a forţelor afgane, Resolute Support.

Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

”Mesajul nostru în perspectiva reuniunii ministeriale a NATO este că prelungirea ocupaţiei şi a războiului nu este nici în interesul vostru, nici în cel al poporului vostru, nici în al nostru”, au declarat talibanii într-un comunicat.

La începutul lui februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut un apel către talibani să-şi respecte angajamentele, în special cu privire la reducerea violenţei şi la ruperea legăturilor cu grupările teroriste internaţionale.


În timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, SUA au semnat cu mişcarea talibană, la finalul lui februarie 2020 la Doha, un acord care prevede retragerea graduală a tuturor forţelor NATO din Afganistan până în aprilie 2021. În schimb, talibanii s-au angajat să renunţe la violenţă şi să înceapă convorbiri de pace cu guvernul de la Kabul.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Planurile cu privire la ce se va întâmpla după aprilie vor fi analizate în reuniunea din 17-18 februarie a miniştrilor apărării din statele NATO. Talibanii au continuat totuşi să comită atacuri în diverse zone ale Afganistanului în pofida începerii, la jumătatea lunii septembrie la Doha, a tratativelor de pace cu guvernul afgan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.