StiripesurseȘtirile zileiTalibanii îndeamnă la boicotarea alegerilor din Afganistan şi ameninţă cu atentate

Talibanii îndeamnă la boicotarea alegerilor din Afganistan şi ameninţă cu atentate

Publicat:

Talibanii din Afganistan i-au îndemnat marţi pe alegătorii din această ţară să “boicoteze” alegerile prezidenţiale prevăzute pentru sfârşitul lui septembrie şi să evite întrunirile “care ar putea deveni potenţiale ţinte”, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Rebelii le “cer” combatanţilor să se opună cu toate capacităţile de care dispun “imposturii acestui proces teatral”.

Citeşte şi: Coreea de Nord a tras alte rachete neidentificate

“Pentru a evita pierderile, compatrioţii noştri trebuie să evite adunările care ar putea deveni ţinte”, se avertizează în comunicatul difuzat marţi de un purtător de cuvânt al talibanilor.

Anunţul survine în contextul în care SUA şi reprezentanţi ai rebelilor participă la Doha la o a opta rundă de negocieri, iar luni seara emisarul american Zalmay Khalilzad a salutat “progrese excelente” între cele două părţi.


Similar, un reprezentant politic al talibanilor, Suhail Shaheen, a evocat “progrese excelente” în discuţiile de la Doha. “Suntem pe cale să discutăm ultimele aspecte rămase şi acordul de pace va fi încheiat”, a declarat acesta.

Campania pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan a început oficial la 28 iulie. În aceeaşi zi, 20 de persoane au fost ucise şi 50 rănite într-un atac care a vizat sediul unui candidat de pe lista electorală a preşedintelui în exerciţiu Ashraf Ghani. Amrullah Saleh, fost şef al serviciilor de informaţii cunoscut pentru poziţia sa ostilă talibanilor, a supravieţuit atacului.

Ghani este favorit în cursa prezidenţială, în care sunt înscrişi 17 candidaţi. Alegerile urmau să aibă loc la sfârşitul lui aprilie, dar au fost deja amânate de două ori, în momentul de faţă fiind programate pentru 28 septembrie. Menţinerea acestei date rămâne sub semnul întrebării având în vedere că, în cazul în care la Doha va fi semnat un acord între americani şi talibani, ar putea începe în Norvegia negocieri de pace între rebeli şi reprezentanţi ai guvernului de la Kabul.

Citeşte şi: Washingtonul acuză oficial China de manipularea yuanul-ului

Talibanii, care au întâmpinat cu atacuri sângeroase alegerile legislative din octombrie 2018, consideră că procesul electoral “nu are nicio valoare”.

Victoria lui Ashraf Ghani la alegerile prezidenţiale precedente a fost marcată de suspiciuni de fraudă, iar în privat mulţi afgani spun că nu vor ieşi la vot din cauza riscului de atentate şi a bănuielilor de fraudă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.