StiripesurseExterneȚara în care locuitorii trăiesc mai mult ca niciodată. Măsurile luate...

Țara în care locuitorii trăiesc mai mult ca niciodată. Măsurile luate de autorități au transformat viața oamenilor

Publicat:

Țara în care locuitorii trăiesc mai mult ca niciodată. Măsurile luate de autorități au transformat viața oamenilor

Când vine vorba de longevitate, puține locuri din lume au înregistrat o creștere atât de mare a speranței de viață precum în acest oraș-stat insular din Asia de Sud-Est, scrie BBC.

Un copil născut în Singapore în 1960 avea șanse să trăiască (la acea vreme) doar până la 65 de ani, însă un copil născut în această țară astăzi se poate aștepta să trăiască până la peste 86 de ani, conform estimărilor. În plus, numărul centenarilor din Singapore s-a dublat în perioada 2010-2020, potrivit stiripesurse.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Acest salt uriaș în ceea ce privește longevitatea a fost determinat în mare parte de politica și investițiile guvernamentale. Din acest motiv țara să fie numită a șasea „zonă albastră” din lume în august 2023. Deși demografii au pus recent sub semnul întrebării acuratețea lor, zonele albastre au fost descoperite și inventate de jurnalistul Dan Buettner de la National Geographic, care a susținut că identifică regiunile în care oamenii trăiesc mai mult și mai sănătos, în mare parte datorită unei combinații dintre cultură, stil de viață, dietă și comunitate.

Singapore a fost prima regiune nouă care a fost adăugată la „Zonele albastre” în ultimele decenii (numită de Buettner „Zona albastră 2.0”) și se distinge de celelalte pentru că longevitatea locuitorilor săi provine mai mult din politicile avangardiste decât din tradițiile culturale stabilite de mult timp în alte comunități din „Zone albastre”, precum Ikaria, Grecia sau Nicoya, Costa Rica.


Însă nu este luată în calcul durata de viață ci și calitatea acesteia.

BBC a stat de vorbă cu câțiva dintre locuitorii din Singapore pentru a înțelege care sunt politicile și practicile care le fac viața mai sănătoasă și mai fericită – și ce le recomandă celor care doresc să locuiască aici în căutarea unei vieți mai lungi.

„Taxarea ridicată a țigărilor și a alcoolului, împreună cu interdicțiile stricte de fumat în public, nu numai că îmbunătățesc sănătatea individuală, dar și spațiile publice, făcându-le mai primitoare și mai curate. Gata cu fumatul pasiv!”, a spus Firdaus Syazwani, care conduce blogul de consiliere financiară Dollar Bureau.

El fost totuși surprins să afle despre Singapore că este o „Zonă Albastră”, din cauza cantității mari de zahăr, sare și lapte de cocos utilizate în preparatele locale. Dar chiar și acest lucru se schimbă, chiar dacă încet, datorită politicii, susține Syazwani.

Sistemul de sănătate din Singapore a primit aprecieri la nivel mondial atât pentru calitatea îngrijirii, cât și pentru capacitatea sa de a menține costurile la un nivel scăzut, conform BBC.

Țara oferă tuturor asistență medicală, dar are și o combinație de servicii private și fonduri de economisire pentru a ajuta la acoperirea cheltuielilor.

Un alt rol în prelungirea vieții locuitorilor din Singapore îl joacă și alte politici, cum ar fi încurajarea mersului pe jos și efectuarea unor exerciții fizice în fiecare zi, în timp ce prioritatea autorităților de a păstra țara curată și frumoasă oferă, de asemenea, locuitorilor un sentiment de siguranță și calm.

„Inițiativele guvernamentale care acordă prioritate integrării fără probleme a parcurilor, grădinilor și rezervațiilor naturale în peisajul urban au făcut ca Singapore să câștige reputația de a fi un «oraș grădină»”, a declarat Charu Kokate, partener la firma Safdie Architects, care a făcut parte din echipa de proiectare aflată în spatele clădirilor emblematice ale companiei, precum Sky Habitat Residential Towers și Aeroportul Jewel Changi.

Unul dintre locurile ei preferate este Grădina Botanică din Singapore. Situată în centrul orașului, este singura grădină tropicală recunoscută ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Parcurile publice reprezintă un factor asupra căruia toți cercetătorii în domeniul longevității sunt de acord că este esențial pentru a trăi o viață lungă și sănătoasă.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

„De la tineri adulți la vârstnici, veți găsi o populație largă implicată în exerciții fizice regulate, facilitată de parcurile publice extinse, de colțurile de fitness și de clasele de gimnastică care sunt ușor accesibile în tot orașul”, a declarat Syazwani.

Deși calitatea vieții poate fi ridicată în Singapore, și costul vieții aici este și el pe măsură. Țara este adesea clasificată drept unul dintre cele mai scumpe locuri din lume pentru a trăi, Mercer clasând-o pe locul al doilea, după Hong Kong.

Statul are legi stricte (și sancțiuni) împotriva celor care aruncă gunoiului, fumează în public, a drogurilor și chiar a traversării neregulamentare, dar mulți rezidenți consideră că reglementările contribuie la menținerea țării ca un loc mai sigur și mai frumos de trăit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.