StiripesurseDiasporaTârgul de Crăciun din Strasbourg a fost ANULAT

Târgul de Crăciun din Strasbourg a fost ANULAT

Publicat:

Edilul oraşului Strasbourg (estul Franţei), ecologista Jeanne Barseghian, a anunţat joi că municipalitatea anulează celebrul târg de Crăciun din cauza agravării situaţiei sanitare, renunţând la cele 300 de căsuţe prezente în mod tradiţional în piaţă, dar păstrând spectacolele, informează AFP, potrivit agerpres.

”Am luat decizia să acordăm prioritate variantei fără căsuţe”, a declarat aceasta cu prilejul unei conferinţe de presă.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Bradul de Crăciun din piaţa Kleber, în centrul oraşului, va fi cu toate acestea instalat la fel ca în anii precedenţi, iar ”animaţiile” şi ”spectacolele de stradă ale artiştilor” vor fi menţinute, a adăugat aceasta.

Oraşul a depăşit ”pragul de alertă maximală”, în ceea ce priveşte coronavirusul, a precizat aceasta, adăugând că ”Strasbourgul nu se află într-o bulă” şi, la fel ca în ”restul Europei, restricţiile sunt din ce în ce mai severe, în special în Germania”, la o distanţă de câţiva kilometri.


La începutul lui octombrie, capitala regiunii Alsacia nutrea încă speranţe că va reuşi să menţină târgul de Crăciun, o tradiţie multiseculară, cu preţul unor ajustări pentru a face faţă crizei sanitare aflată în plină desfăşurare.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

În mod obişnuit, evenimentul cu o istorie de 450 de ani, care a fost anulat doar în perioadele de război, atrage, pe parcursul unei luni, circa două milioane de vizitatori în jurul celor 300 de căsuţe din lemn, cu un impact economic evaluat la 250 de milioane de euro.

Anterior anunţului făcut de primăria din Strasbourg, Paris, Bordeaux, precum şi oraşele germane Koln şi Freiburg anunţaseră deja anularea tradiţionalelor târguri de Crăciun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.