StiripesurseȘtirile zileiŢările APEC pledează pentru eliminarea barierelor comerciale/Trump a participat la summit

Ţările APEC pledează pentru eliminarea barierelor comerciale/Trump a participat la summit

Publicat:

Ţările din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică în zona Asia-Pacific (APEC), inclusiv SUA şi China, au pledat pentru eliminarea barierelor comerciale, în cursul unui summit prin videoconferinţă la care a participat inclusiv preşedintele american în funcţie, Donald Trump, scrie mediafax.

“Vom continua cooperarea pentru a folosi toate instrumentele politice în sensul obţinerii unei reacţii complete, eficiente şi susţinute la pandemia de Covid-19, pentru a minimiza impactul asupra nivelului de trai. Recunoaştem necesitatea de intensificare a măsurilor de stimulare care să faciliteze relansarea economică şi crearea de locuri de muncă”, anunţă liderii APEC într-o declaraţie comună emisă după summitul din Kuala Lumpur (Malaysia).

Citește și : Noile arme ale Coreei de Nord nu au fost încă verificate

“Vom coopera pentru facilitarea transferului de produse şi servicii esenţiale, precum şi a deplasărilor persoanelor în siguranţă, identificând şi depăşind barierele în domeniul comercial, prin consolidarea rezistenţei reţelelor de aprovizionare. Recunoaştem importanţa comerţului liber, deschis, corect, nondiscriminatoriu, transparent şi predictibil, a unui mediu de investiţii care să stimuleze relansarea economică în această perioadă problematică”, precizează liderii APEC, conform declaraţiei comune.

La reuniunea APEC, desfăşurată prin videoconferinţă, a participat inclusiv preşedintele american în funcţie, Donald Trump. Este prima dată când Donald Trump participă la un summit APEC după anul 2017. Consilierul Casei Albe pentru Afaceri Economice, Larry Kudlow, a declarat, potrivit agenţiei Reuters, că discursul lui Donald Trump la summitul APEC s-a concentrat pe contracararea coronavirusului şi pe relansarea economică. Preşedintele SUA a subliniat că putem învinge coronavirusul, a explicat Larry Kudlow.


La rândul său, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a pledat pentru multilateralism în relaţiile comerciale, cerând intensificarea comerţului şi a investiţiilor în zona Asia-Pacific.

Citește și : Mare parte dintre spanioli vor fi vaccinați până vara viitoare

“Impactul războiului comercial (SUA-China -n.red.) a fost eclipsat de pandemia Covid-19. APEC se angajează să evite paşii înapoi, să evite măsurile protecţioniste”, a remarcat Muhyiddin Yassin, premierul Malaysiei, ţară care a organizat summitul.

Din Organizaţia pentru Cooperare în Asia-Pacific (APEC) fac parte 21 de naţiuni, printre care Statele Unite, China, Australia, Canada, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaysia, Noua Zeelandă, Rusia, Singapore şi Thailanda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.