StiripesurseEconomieŢările CEE cer UE extinderea embargoului privind importurile de cereale din...

Ţările CEE cer UE extinderea embargoului privind importurile de cereale din Ucraina

Publicat:

Cinci state membre UE din Europa Centrală şi de Est (CEE) vor cere împreună miercuri Uniunii Europene să extindă embargoul privind importurile de cereale din Ucraina dincolo de termenul limită care expiră în 15 septembrie, pentru a preveni perturbări majore ale pieţei, a declarat ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, pentru Reuters, potrivit agerpres.

Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au devenit rute de tranzit alternative pentru cerealele din Ucraina, pentru a compensa încetinirea exporturilor prin intermediul porturilor de la Marea Neagră, după invazia rusească. Luni, Rusia a pus punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră, iar cele cinci state din CE sunt îngrijorate că pe teritoriul lor va spori fluxul de cereale şi blocajele.

Citeşte şi: UE nu e pregătită pentru aderarea Ucrainei – Stiripesurse.md

În mai, UE a permis celor cinci ţări să interzică pe plan intern vânzările de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui din Ucraina, în timp ce este permis tranzitul spre alte pieţe de export, inclusiv spre alte state membre UE. Embargoul expiră în 15 septembrie.

Îndreptându-se spre o reuniune la Varşovia, Istvan Nagy a explicat la aeroport că Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia vor cere menţinerea pentru moment a embargoului la grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui din Ucraina, în timp ce vor continua transporturile de tranzit.


Oficialul ungar a declarat că va discuta de asemenea o opţiune prin care ţările să poată cere individual Uniunii Europene să adauge produse pe lista celor la care se aplică embargoul.

“Ne îndreptăm spre Varşovia pentru a întări cooperarea celor cinci ţări şi pentru a semna o declaraţie sau un acord în care vom cere UE extinderea embargoului dincolo de 15 septembrie”, a afirmat ministrul ungar al Agriculturii.

El a arătat că încă nu a început în Ungaria recoltarea porumbului şi a seminţelor de floarea soarelui, în timp ce în silozuri mai există cereale ucrainene.

Opinia dominantă în cele cinci ţări este prelungirea embargoului până la 31 decembrie, iar Ungaria sprijină această poziţie, a explicat Nagy.

Citeşte şi: R. Moldova poate deveni un refugiu sigur pentru corupții din țările implicate în război – Stiripesurse.md

Acesta a adăugat: “Evident, Ucraina, o ţară mare, produce şi exportă cereale spre Europa, ceea ce perturbă piaţa. Aceeaşi situaţie se observă în cazul cărnii de pui, a ouălor şi a mierii”.

Nagy a apreciat că transportul cerealelor pe cale terestră este scump şi a sugerat că UE ar trebui să ofere subvenţii progresive de tranzit Ucrainei sau companiilor de transport pentru ca cerealele să fie livrate către porturi alternative, pentru a evita povara asupra pieţelor europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.