StiripesurseDiasporaŢările de Jos au trimis un al doilea avion de evacuare...

Ţările de Jos au trimis un al doilea avion de evacuare în Afganistan

Publicat:

Ţările de Jos au trimis un al doilea avion militar în Afganistan pentru a evacua persoane care vor să părăsească această ţară, existând temerea că timpul avut la dispoziţie pentru operaţiune se scurge rapid, a declarat marţi ministrul de externe Sigrid Kaas, transmite Reuters, potrivit agerpres

Obiectivul este de a-i extrage cel puţin pe cei aproape 40 de membri ai personalului local afgan al ambasadei Ţărilor de Jos la Kabul şi familiile lor, împreună cu translatori şi alţi afgani ale căror vieţi ar putea fi puse în pericol de talibani pentru că au lucrat pentru Ţările de Jos sau organizaţii neguvernamentale, a precizat şefa diplomaţiei, în cadrul unei dezbateri cu membri ai parlamentului.

Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

Sigrid Kaag a spus însă că este incert câţi oameni vor putea fi scoşi din Afganistan şi cât timp mai este la dispoziţie pentru operaţiune. ‘Vom face tot ce putem pentru a-i scoate de acolo pe toţi cei care merită protecţia noastră’, a afirmat ea. ‘Însă nu controlăm situaţia şi trebuie să presupunem că dispunem doar de un timp foarte limitat. Realitatea sumbră este că s-ar putea ca (unii) oameni să nu ajungă la aeroportul’ din Kabul, a adăugat ea.

Sigrid Kaag a mai spus că guvernul său se bazează pe forţele militare americane pentru protejarea aeroportului şi pe negocierile americanilor cu talibanii pentru a asigura libera trecere a celor care vor să părăsească Afganistanul.


Armata olandeză a trimis un prim avion spre Afganistan luni, dar acesta nu a putut ateriza la Kabul din cauza haosului de pe aeroport.

La Praga, ministrul de externe ceh Jakub Kulhanek a anunţat că un al doilea avion ceh a decolat de la Kabul marţi pentru a evacua personal ceh şi local după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

Zborurile militare prin care sunt evacuaţi diplomaţi străini şi civili au fost reluate marţi după ce pista aeroportului din Kabul a fost degajată de miile de afgani disperaţi să se refugieze.

Cehia a evacuat duminică 46 de cetăţenii proprii, colaboratori locali şi familiile lor. Zborul de marţi îl aduce acasă şi pe ambasadorul ceh în Afganistan, a precizat ministrul Kulhanek.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.