StiripesurseDiasporaŢările membre G7 şi Australia au ajuns a un acord privind...

Ţările membre G7 şi Australia au ajuns a un acord privind plafonarea preţului la produsele petroliere ruseşti

Publicat:

Ţările membre G7 şi Australia, în urma unui acord în cadrul UE, au ajuns vineri la un acord privind plafonarea preţului la produsele petroliere ruseşti, cu două zile înaintea impunerii unui embargo european asupra acestor produse, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat de presă comun, ţările partenere au anunţat că au ajuns la un acord “cu privire la un plafon al preţurilor pentru produsele petroliere ruseşti transportate cu vaporul”. Acesta trebuie aplicat de duminică “sau la scurt timp după”, se precizează în textul semnat de UE, Germania, Australia, Marea Britanie, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite.

Citește și : China spune că SUA ar trebui ‘să nu se mai amestece’ în situaţia din Taiwan

Plafonarea preţurilor ar trebui “să împiedice Rusia să profite” de pe urma războiului din Ucraina şi “să susţină stabilitatea pe pieţele energetice mondiale”, mai notează ei.

Acordul a fost posibil prin consensul la care au ajuns mai devreme în cursul zilei de vineri cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, anunţat pe Twitter de oficiali suedezi în numele ţării lor, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.


Acordul ar trebui să permită limitarea “finanţării războiului ilegal” al Rusiei în Ucraina, a salutat, la rândul său, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat de presă.

Citește și : Pentagonul menţine poziţia că balonul din China este un dispozitiv de spionaj

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.