StiripesurseJustiţieTauber 'se află la investigații medicale': Examinarea dosarul privind amestecul în...

Tauber ‘se află la investigații medicale’: Examinarea dosarul privind amestecul în înfăptuirea justiției, amânată din nou

Publicat:

Tauber ‘se află la investigații medicale’: Examinarea dosarul privind amestecul în înfăptuirea justiției, amânată din nou

De la trimiterea în judecată a dosarului privind amestecul deputatei fostului partid „Șor”, Marina Tauber, în înfăptuirea justiției, până în acest moment, au fost programate trei ședințe de judecată, niciuna însă nu a fost lucrativă.

Ziarul de Gardă a participat la cea mai recentă ședință, care însă nu s-a desfășurat, motivul fiind același ca în cazul amânării primelor două ședințe – solicitarea avocatului Marinei Tauber. De această dată, potrivit apărătorului, în timp ce ar fi trebuit să se examineze cauza penală, Tauber „se află la investigații medicale”, potrivit zdg.md.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Toate ședințele fixate până în acest moment, amânate la cererea avocatului

La 2 aprilie curent, cauza penală privind amestecul în înfăptuirea justiției, în care este vizată Marina Tauber, a ajuns pe masa magistratului Vitalie Budeci, de la judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Trei zile mai târziu, la 5 aprilie, a fost programată prima ședință de judecată. Ședința însă nu a fost una lucrativă, fiind amânată la solicitarea apărătorului.

La 19 aprilie curent, a fost programată o altă ședință în dosarul privind amestecul Marinei Tauber în înfăptuirea justiției. Nici de această dată însă ședința nu a avut loc, cauza amânării fiind neschimbată – cererea depusă de avocatul Marinei Tauber.


Cea mai recentă ședință programată pe acest dosar a fost astăzi, 29 aprilie, însă nici aceasta nu a fost lucrativă. Avocatul Marinei Tauber, Sergiu Moraru, a transmis o cerere de amânare, întrucât, potrivit lui, „se află la investigații și proceduri medicale”.

„Marina Tauber se află la investigații medicale. Poate e ceva de ordin mai personal, o să vă explice dumneaei mai multe în următoarea ședință când se va fixa, va prezenta și actele confirmative, așa cum am indicat în cererea de amânare. De aceea, rog instanța să constate imposibilitatea examinării cauzei și să amâne pentru altă dată”, a explicat avocatul Sergiu Moraru.

Citeşte şi:  Tauber critică acțiunile autorităților de a achiziționa armament american și de a organiza noi exerciții militare în țară

Procurora de caz, Nadejda Busuioc, a susținut imposibilitatea desfășurării ședinței.

Consider imposibilă continuarea ședinței de judecată în lipsa inculpatei”, a menționat procurora de caz Nadejda Busuioc.

Următoarea ședință a fost programată pentru 15 mai.

Urmărirea penală a durat o lună

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat, la 2 aprilie, că a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a deputatei Marina Tauber, aleasă pe listele fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional, pe faptul săvârșirii infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit unui comunicat al PA, cauza penală a fost pornită pe 2 mai 2023 de către procurorul general interimar, Ion Munteanu, în baza unei sesizări.

Potrivit materialelor dosarului, pe 12 aprilie 2023, deputata Marina Tauber, folosindu-se de „situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea și demnitatea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat”.

„(…) Utilizând difuzorul de mare putere de tip megafon, amenințând completul de judecată cu blocarea procesului de judecată, prin invocarea faptului că afară așteptau 3000 susținători care vor periclita în continuare desfășurarea ședinței de judecată, și anume: „(…) Așa că o să stăm aici până în noapte dacă trebuie (…). Acolo stau trei mii de oameni care solicită justiție corectă și au venit în susținerea lui Ilan Șor (…). O să blocăm toate procesele în cazul în care o să continue acest dezmăț și această presiune asupra liderului nostru (…). Această clădire trebuie să fie blocată (…). Aici se comit ilegalități (…). În calitatea mea de deputat în Parlament eu am venit să povestesc tuturor ce se petrece aici (…)”.

În asemenea circumstanțe, completul de judecată a fost nevoit să întrerupă ședința și să se retragă din sală, ulterior calificând aceste acțiuni ca fiind îndreptate spre perturbarea ședinței de judecată, împiedicarea desfășurării ședinței de judecată, periclitarea înfăptuirii actului de justiție și care urmăreau scopul intimidării judecătorilor, împiedicării exercitării atribuțiilor profesionale și ofensând onoarea și demnitatea judecătorilor (…)”, precizează PA.

Citeşte şi:  Șefa PA: Parte din planul lui Șor a fost și este să susțină partide pretinse proeuropene

Reacția lui Tauber după ce a ajuns pe banca acuzaților pentru amestecul în înfăptuirea justiției

„(…) Procurorii ieri au anunțat mândri că transmit în judecată dosarul penal în care sunt acuzată de imixtiune în justiție, atunci când am cerut judecătorilor Curții de Apel Chișinău să acționeze doar în spiritul legii, să facă justiție dreaptă în raport cu domnul Ilan Șor. Da, a fost o intervenție probabil mai emoționantă, mai gălăgioasă, pentru că am vrut să atrag atenția întregii societăți la acest caz (…). Acesta, dar și alte dosare sunt fabricate cu ață albă, abuzive și ridicole (…)”, a spus Marina Tauber în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

Marina Tauber, lipsită de imunitate de nouă ori

Până în momentul de față, deputatei Marina Tauber i-a fost ridicată imunitatea de nouă ori: prima oară în 2019, de patru ori în 2022 și de trei ori în 2023. Pe 14 martie 2024, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare în vederea trimiterii în instanța de judecată penală a cauzei în privința deputatei Marina Tauber pe faptul săvârșirii infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției.

Potrivit PA, dacă va fi găsită vinovată de comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției, Tauber riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de până la 4 ani sau amendă în mărime de la 37 500 la 47 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Furtună: Moldova ar trebui să opteze pentru o reformă amplă a sistemului de pensii

Discuțiile privind o eventuală creștere a vârstei de pensionare în Republica Moldova reflectă faptul că sistemul actual de pensii nu mai face față presiunilor...

Primul tronson de autostradă din Moldova va fi construit de o companie italiană

O nouă etapă în modernizarea infrastructurii rutiere din Republica Moldova a fost anunțată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a confirmat desemnarea câștigătorului...

Șapte membri ai unei grupări, reținuți pentru escrocherii telefonice. Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei

Șapte membri ai unei grupări criminale, inclusiv cetățeni străini, au fost reținuți pentru escrocherii comise în capitală. În acest caz, victimele au fost prejudiciate...

Halterofilul moldovean Marin Robu a devenit campion european

Halterofilul Marin Robu a devenit în premieră campion european, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv din R. Moldova. Moldoveanul a reușit performanța după ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.