Teheranul găzduieşte o reuniune interafgană, în timp ce talibanii au luat cu asalt prima capitală de provincie

Publicat:

Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a deschis miercuri, la Teheran, o ”reuniune interafgană” între reprezentanţi ai guvernului de la Kabul şi cei ai talibanilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cu două luni înainte de data fixată pentru retragerea forţelor militare americane din Afganistan (11 septembrie), Zarif a lansat un apel către ”poporul şi liderii politici” afgani pentru ”luarea unor decizii dificile pentru viitorul ţării lor”.


Citeşte şi: Coreea de Nord riscă o penurie alimentară – Black News

Delegaţia guvernului afgan este condusă de Yunus Qanuni, fost vicepreşedinte al Afganistanului, şi cea talibanilor de negociatorul-şef, Abbas Stanikzai.

În acest timp, talibanii au lansat primul lor asalt asupra unei capitale provinciale, la Qala-i-Naw, capitala provinciei Badghis (nord-vest).

”Inamicul a intrat în oraş, toate districtele au căzut, luptele au început în oraş”, a declarat guvernatorul provinciei Badghis, Hessamuddin Shams, într-un SMS trimis jurnaliştilor.

Şeful Consiliului provincial din Badghis, Abdul Aziz Bek, a confirmat intrarea talibanilor în Qala-i-Naw şi continuarea luptelor.

Citeşte şi:Adevărul terifiant este că milioane de oameni vor ca LOCKDOWN-ul să nu se termine niciodată – Black News

După ce Washingtonul a început, la 1 mai, retragerea militarilor săi din Afganistan după 20 de ani de război, talibanii şi-au intensificat ofensiva împotriva forţelor militare afgane pentru a prelua controlul asupra zonelor rurale din întreaga ţară.

De la finalul lunii iunie, militanţii talibani controlează şi cel mai important punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.