StiripesurseȘtirile zileiTemerile de recesiune au crescut la managerii de fonduri la cel...

Temerile de recesiune au crescut la managerii de fonduri la cel mai înat nivel din ultimii 10 ani

Publicat:

Teama de recesiune este prezentă printre investitori la cele mai înalte cote din august 2009, potrivit unui sondaj realizat de Bank of America în luna septembrie, transmite CNBC, potrivit mediafax.

Riscul recesiunii globale este ridicat întrucât încetinirea creșterii economice, a comerțului și a incertitudinii politice influențează sentimentele investitorilor.

Citește și : Avocat: Premierul Johnson va acţiona în consecinţă dacă Curtea Supremă decide că suspendarea parlamentului a fost ilegală

Aproximativ 38% dintre investitori se așteaptă la o recesiune pentru anul viitor, potrivit unui sondajul realizat de Bank of America pentru luna septembrie. Nivelul actual a depăşit valoarea de 34% a sondajului din august, cu cea mai mare marjă de răspuns din octombrie 2011.

Doar 7% dintre respondenți se așteaptă ca prețurile acțiunilor crească în următoarele 12 luni.


Sondajul, realizat pe 235 de experţi care administrează active în valoare de 683 miliarde de dolari, a dezvăluit că investitorii consideră că stimulentele fiscale germane sunt cele care contribuie în cea mai mare măsură la riscul activelor în următoarele şase luni, urmate de scăderea ratei dobânzii de către Fed, precum și cheltuielile cu infrastructura din China.

Citește și : Aproximativ 153.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după redeschiderea postului de frontieră cu Iordania

Războiul comercial dintre Statele Unite şi China continuă să fie pe primul loc pe lista riscurilor declarate de investitori. Întrebaţi despre o posibilă finalitate a războiului comercial, 38% dintre cei chestionați au spus că actualele neînţelegeri dintre cele două mari economii ale lumii reprezintă „noua normalitate”, comparativ cu doar 30% care anticipează o finalizare a disputei înainte de alegerile prezidențiale din 2020 ale SUA.

După tensiunilor comerciale, îngrijorările care urmează sunt incapacitatea de gestionare a politicilor monetare şi situaţia piaței obligațiunilor, fiecare bifată de 13% dintre investitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.