StiripesurseDiasporaTensiuni în blocul conservator german cu privire la alegerea succesorului lui...

Tensiuni în blocul conservator german cu privire la alegerea succesorului lui Merkel

Publicat:

Conservatorii Armin Laschet şi Markus Soeder, aspiranţi la succesiunea Angelei Merkel la postul de cancelar federal al Germaniei, caută marţi sprijinul deputaţilor din blocul lor, aflat sub presiune pentru a decide cine va conduce campania în alegerile parlamentare din septembrie, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Armin Laschet, preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a Angelei Merkel, şi Markus Soeder, membru al Ununii Creştin-Sociale (CSU) şi prim-ministru al Bavariei, sunt colegi în blocul CDU/CSU, dar şi rivali la fotoliul de cancelar.

Citește și: Israelul îşi redeshide şcolile pentru TOŢI elevii

Cele două partide aleg în mod tradiţional un singur candidat la postul de şef al guvernului federal, însă în acest an se confruntă cu o alegere dificilă.

Laschet beneficiază de sprijinul timpuriu al unei CDU mult mai mare, dar, în sondaje, Soeder are un avans uriaş de popularitate în rândul electoratului.


Facţiunea CDU/CSU în Bundestag, care numără în jur de 250 de membri, urmează să se reunească în cursul după-amiezii de marţi, cu Laschet şi Soeder printre participanţi.

Responsabili din ambele partide au făcut apel la unitate şi la o decizie rapidă, pe fondul temerilor legate de potenţiale daune provocate de lupta pentru putere.

Cu toate acestea, nu există stabilită o procedură de găsire a consensului pe acest subiect. Nu este clar, de pildă, dacă deputaţii se vor pronunţa printr-un vot marţi.

Deşi sunt partide distincte, CSU este adesea văzută ca aripa bavareză a CDU. CSU este activă doar în Bavaria, în timp ce CDU nu prezintă niciun candidat în alegerile din acest land.

Pentru a deveni în cele din urmă cancelar, Soeder sau Laschet ar avea nevoie să conducă la victorie blocul CDU/CSU în alegerile federale din septembrie, iar ulterior, cel mai probabil, să formeze o coaliţie cu încă unul sau două partide. În prezent, CDU/CSU guvernează alături de social-democraţi (SPD).

Citește și: Pandemia îi obligă pe thailandezi să sărbătorească Anul Nou fără tradiţionalele festivităţi

Marţi, Angela Merkel a spus că va sta deoparte de dezbaterea din blocul conservator legată de alegerea între Armin Laschet şi Markus Soeder.

‘Am vrut, vreau şi voi sta departe’, le-a declarat ea reporterilor, întrebată dacă se teme că lupta între cei doi ar putea dăuna alianţei conservatoare în aşa măsură încât să ducă la pierderea alegerilor din septembrie, a transmis Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.