StiripesurseSintezeTensiuni în Golf: Arabia Saudită convoacă două summituri extraordinare pe 30...

Tensiuni în Golf: Arabia Saudită convoacă două summituri extraordinare pe 30 mai la Mecca

Publicat:

Arabia Saudită a cerut sâmbătă convocarea de reuniuni ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi Ligii Arabe, ca urmare a episodului sabotării a patru nave în apele Golfului şi a atacului cu drone asupra a două staţii de pompare de pe teritoriul regatului saudit, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cele două summituri extraordinare convocate de Riad vor avea loc pe 30 mai la Mecca, “pentru a discuta despre aceste agresiuni şi despre consecinţele lor asupra regiunii”, potrivit agenţiei saudite oficiale de presă.

Citește și : Olanda a câştigat concursul Eurovision 2019 de la Tel Aviv

Este vorba ” de a ne consulta şi a ne coordona cu lideri fraţi”, în legătură cu “toate subiectele susceptibile să întărească securitatea şi stabilitatea în regiune”.

Rebelii pro-iranieni Houthi, care controlează zone importante din Yemen, au revendicat atacul cu drone de marţi din regiunea capitalei Riad, care a avut drept ţintă două staţii de pompare ale unei oleoduct ce leagă estul şi vestul regatului saudit.


Duminică, patru nave – două petroliere saudite, o navă norvegiană şi un cargou emiratez – au fost sabotate în largul Emiratelor Arabe Unite, în zona de intrare în Golful Persic.

Comunicatul saudit subliniază “consecinţele grave ale acestor atacuri”, în special pentru “rutele de aprovizionare şi stabilitatea pieţelor mondiale de petrol”.

SUA au anunţat pe 5 mai desfăşurarea în Golf a portavionului Abraham Lincoln şi unor bombardiere B-52, invocând o “ameninţare” din partea Iranului.

Citește și : Turcia va produce în colaborare cu Rusia sistemul de apărare S-500

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.