StiripesurseȘtirile zileiTentativă de deturnare a unui avion de pasageri în drum spre...

Tentativă de deturnare a unui avion de pasageri în drum spre Dubai – VIDEO

Publicat:

Autorităţile din Bangladesh desfăşoară luni o anchetă cu privire la tentativa de deturnare a unui avion cu destinaţia Dubai, produsă duminică şi avându-l ca autor pe un presupus dezechilibrat psihic, şi examinează procedurile de securitate pe aeroporturile din ţară, transmite AFP, potrivit agerpres.

Forţele speciale i-au eliberat teferi duminică seara pe cei 148 de pasageri şi membri ai echipajului avionului Boeing 737-800 al companiei Biman Bangladesh, în cursul unei operaţiuni desfăşurate pe aeroportul din Chittagong (sud), unde aeronava venită din capitala Dacca făcea escală pentru a prelua noi pasageri înainte de a decola spre Emirate.

Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

Avionul a fost percheziţionat ulterior şi declarat apt pentru zbor.

Piratul aerului era un cetăţean din Bangladesh în vârstă de 25 de ani, identificat sub numele de ‘Mahadi’. El a fost rănit în timpul asaltului forţelor speciale şi a decedat la scurt timp după arestare. Asupra lui s-a găsit un bilet pentru cursa internă între Dacca şi Chittagong.


Autorităţile încearcă acum să clarifice cum a fost posibil ca tânărul să ajungă până la avion cu o armă, despre care primele constatări par să indice că era falsă.

‘O anchetă este în curs de desfăşurare’, a declarat pentru AFP directorul autorităţii aviaţiei civile, Nayeem Hasan.

‘Este, practic, imposibil să fie încălcată securitatea (aeroporturilor) pentru că sistemul este conceput de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale)’, iar procedurile de securitate sunt verificate în mod regulat de companii străine, a afirmat el.

Un pasager a declarat pentru presă că piratul aerului a tras două focuri de armă la zece minute după ce aparatul a decolat de la Dacca.

Autorităţile au indicat însă luni că pistolul era unul de jucărie. ‘Conform celor care l-au văzut, s-ar părea că era un pistol fals’, a menţionat Hasan.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova

Potrivit acestuia, piratul aerului era ‘dezechilibrat psihic’ şi ‘motivul pe care l-a invocat a fost că avea probleme cu soţia sa şi dorea să vorbească cu prim-ministrul’ Sheikh Hasina.

Bangladesh, un stat sărac cu 165 milioane de locuitori din Asia de Sud, a fost în ultimii ani scena unei serii de acţiuni extremiste comise de islamişti locali.

Valul de atentate a culminat cu atacul asupra unei cafenele din Dacca în vara lui 2016, revendicat de gruparea Stat Islamic şi în care au murit 22 de persoane, printre care 18 cetăţeni străini. Sute de extremişti prezumtivi au fost ucişi sau arestaţi în represiunea declanşată de autorităţi după acest atac. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.