StiripesurseȘtirile zileiThe Washington Post: Inculparea lui Trump plasează Statele Unite pe un...

The Washington Post: Inculparea lui Trump plasează Statele Unite pe un parcurs periculos

Publicat:

Inculparea fostului preşedinte Donald Trump plasează Statele Unite pe un parcurs periculos, generând un test politic şi juridic inflamabil şi fără precedent, comentează cotidianul The Washington Post, informează mediafax.

“Inculparea pronunţată de o instanţă federală cu juraţi reprezintă un moment extraordinar în istoria juridică şi politică a Statelor Unite, generând riscuri majore atât pentru Departamentul Justiţiei şi, prin extensie, pentru Administraţia preşedintelui Biden, cât şi pentru Trump. Procurorul special Jack Smith, care a condus investigaţia, şi procurorul general Merrick Garland, care a permis avansarea procedurii de inculpare, au plasat ţara pe un parcurs periculos, dar Trump însuşi a contribuit la forţarea mâinii procurorului. Trump se va prezenta marţi la o instanţă federală din Miami pentru a-i fi prezentate acuzaţii referitoare la atribuţii centrale ale comandantului suprem: gestionarea sau ceea ce autorităţile federale numesc gestionarea inadecvată a secretelor de siguranţă naţională”, comentează jurnalistul Dan Balz, într-un editorial publicat în cotidianul The Washington Post sub titlul “Inculparea lui Trump plasează naţiunea pe un parcurs periculos”.

Citește și : Sateliţi de spionaj americani au detectat o explozie la barajul din Ucraina înainte ca acesta să se prăbuşească (NYT)

“Nu ar putea scrie nimeni un astfel de scenariu, întrucât este marcat prea mult de risc şi ironie pentru a fi real. Şi totuşi aşa este: un fost preşedinte este inculpat într-un caz penal de către Departamentul Justiţiei în timp ce încearcă să revină la Casa Albă. Iar pericolul pentru naţiune este cu atât mai mare cu cât inculparea vine de la Administraţia condusă de cel care l-a învins în 2020, Biden, care ar putea fi adversarul său în 2024”, explică editorialistul.

“Trump, inculpat de două ori în procedura demiterii şi achitat de două ori în Congres, supravieţuitorul a numeroase investigaţii şi cel mai perturbator politician din perioada sa, intră acum în cel mai provocator capitol al vieţii sale. Juriul unei instanţe, nu oficialii aleşi care l-au achitat în procedurile Congresului, vor evalua acuzaţiile. Alegătorii republicani vor stabili dacă este cel mai puternic candidat în scrutinul prezidenţial. Iar, dacă va fi desemnat candidatul Partidului Republican, publicul general va decide dacă trebuie să fie din nou preşedinte”, subliniază editorialistul.


“Evenimentele judiciare şi politice se vor derula în paralel şi nu există garanţii că rezultatul din instanţă şi cel de la vot vor fi aceleaşi. Această situaţie evidenţiază caracterul excepţional al deciziei autorităţilor guvernamentale federale de inculpare a unui fost preşedinte şi generează probabilitatea ca Trump să utilizeze inculparea pentru a inflama dezbaterile politice, cum a început să facă joi noapte”, atrage atenţia editorialistul.

Acuzaţiile aduse lui Trump în noul caz sunt diferite de celelalte cazuri în care a fost implicat anul acesta. Acest lucru nu înseamnă minimizarea gravităţii acuzaţiilor în cazul civil pentru abuz sexual, după reclamaţiile făcute de scriitoarea E. Jean Carroll. De asemenea, nu trebuie negată semnificaţia acuzaţiilor penale din New York, pentru falsificarea registrelor activităţilor de afaceri în scopul ascunderii plăţilor făcute către o actriţă din filme pentru adulţi, explică editorialistul, notând că aceste cazuri vizează acţiuni produse înaintea mandatului de preşedinte.

“Noua inculpare (…) implică activităţi oficiale şi acţiuni din timpul mandatului de preşedinte şi după încheierea acestuia. Trump beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Autorităţile federale vor trebui să demonstreze acuzaţiile în instanţă (…). Cu toate acestea, acuzaţiile generează semne de întrebare privind capacităţile lui Trump de a deţine a doua oară funcţia de preşedinte. Noua inculpare ar putea să nu fie ultimul caz semnificativ pentru Trump. Departamentul Justiţiei continuă să ancheteze rolul său în violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 şi tentativele de schimbare a rezultatului scrutinului prezidenţial”, subliniază editorialistul.

Departamentul Justiţiei l-a înştiinţat pe Donald Trump că va fi inculpat pentru gestionarea ilegală de documente secrete şi obstrucţionarea eforturilor de investigare a arhivelor deţinute în reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, Florida. Decizia de inculpare nu a fost anunţată public. Trump a fost citat să se prezinte marţi la o instanţă federală din Florida, unde i se vor aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Citește și : Polonia nu va participa la planificata redistribuire a migranţilor între statele UE

“Nu m-am gândit niciodată că ar fi posibil să i se întâmple aşa ceva unui fost preşedinte al Statelor Unite. Este o zi neagră pentru Statele Unite ale Americii. Suntem o naţiune aflată într-un declin grav şi rapid, dar împreună vom face America Măreaţă din nou! Sunt nevinovat”, a afirmat Trump.

Casa Albă a anunţat că preşedintele Joseph Biden a aflat despre inculparea lui Donald Trump din presă, “la fel ca toată lumea din America”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.