StiripesurseDiasporaTheresa May a acceptat oferta UE de amânare a Brexit-ului

Theresa May a acceptat oferta UE de amânare a Brexit-ului

Publicat:

Premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele două “scenarii” privind amânarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeană, a anunţat joi seară preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmite AFP, potrivit agerpres.

“M-am întâlnit cu premierul May în mai multe rânduri în această seară pentru a fi sigur că Regatul Unit acceptă scenariile unei extinderi şi sunt încântat să confirm că avem un acord în această privinţă”, a declarat Donald Tusk.

Citeşte şi: ATAC cu grenadă asupra consulatului Rusiei din Atena

Liderii europeni au propus joi seară Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie, potrivit concluziilor summitului european de la Bruxelles.

Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie, Cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.


În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, “Consiliul European decide să îl proroge până la 12 aprilie 2019 şi aşteaptă ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată”, au scris liderii europeni.

Premierul britanic dorea o amânare până la 30 iunie, dar această dată punea Uniunii o problemă din punct de vedere juridic din cauza alegerilor europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.

Citeşte şi: Un chinez a intrat cu maşina în pietoni. Şase oameni au fost ucişi!

“Dacă Regatul Unit nu doreşte să organizeze alegeri, nu vom avea nicio modalitate de a face altceva, ceea ce înseamnă că va fi ales no deal“, a comentat preşedinţia Franţei.

Obiectivul compromisului acceptat de europeni şi de Theresa May “este de a oferi maximul de posibilităţi pentru ca acordul de retragere să fie ratificat”, a comentat o sursă guvernamentală spaniolă. Acest acord are ca obiectiv de a permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.