StiripesurseDiasporaTheresa May va propune din nou Acordul Brexit, dacă va exista...

Theresa May va propune din nou Acordul Brexit, dacă va exista susținere din partea parlamentarilor britanici

Publicat:

Prim-ministrul britanic Theresa May va propune din nou Acordul Brexit negociat cu Uniunea Europeană, respins de două ori de către parlamentari, dacă Guvernul va considera că există circumstanțe potrivite, a transmis purtătorul de cuvânt al premierului, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

„Dacă se va considera că este cazul propunerii unui nou vot, asta vom face. Această decizie va fi luată dacă circumstanțele vor permite acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Tajani își cere scuze pentru afirmaţiile sale cu privire la Mussolini

Guvernul va propune din nou acordul dacă va considera că există susținere din partea parlamentarilor, a menționat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat miercuri seară că va propune oficial Camerei Comunelor o moţiune care prevede amânarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană, după ce parlamentarii britanici au votat împotriva ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord.


Acordul negociat de Theresa May cu oficialii Uniunii Europene a fost respins marți, cu un raport de voturi de 391/242.

Citește și : Stoltenberg: Viitorul operaţiunii NATO în Afganistan depinde de rezultatul negocierilor de pace cu talibanii

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.