StiripesurseȘtirile zileiTiraspolul ar putea restricționa exporturile de energie pe malul drept

Tiraspolul ar putea restricționa exporturile de energie pe malul drept

Publicat:

Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană urmează să asigure livrările de energie electrică malului drept al Nistrului cel puțin până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul cu SA „Energocom”. Ulterior, în funcție de livrările de gaze naturale pe malul stâng, se va decide asupra prelungirii contractului cu MGRES.

Citește și: Urmează deconectări de energie în masă? Lista instituțiilor care nu vor fi afectate

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a făcut aceste precizări pentru agenția IPN, în contextul în care administrația de la Tiraspol intenționează să restricționeze exporturile de resurse energetice.

Liderul administrației de la Tiraspol a semnat luni „ordinul” cu privire la instituirea în regiunea transnistreană a stării de urgență în economie, iar inițiativa urmează să fie aprobată de așa-zisul soviet suprem.

Secretarul de stat de la Ministerul Energiei a precizat că autoritățile de la Chișinău urmăresc cu mare atenție evoluția situației de pe malul stâng. Situația de urgență în regiune încă nu a intrat în vigoare, însă din așa-numitul ordin reiese că administrația de la Tiraspol vrea să creeze un cadru în contextul situației energetice. Se prevede, de exemplu, instituirea unui mecanism special de achiziționare a gazului, dar și alocarea resurselor bugetare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.