StiripesurseDiasporaTOT ce ştim despre atacul terorist din Nisa - VIDEO

TOT ce ştim despre atacul terorist din Nisa – VIDEO

Publicat:

Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul unui atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici catolice, potrivit unor surse din poliţie, care au anunţat că autorul atacului a fost reţinut, transmite AFP, potrivit agerpres.

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în biserica în stil neogotic Notre-Dame, iar o a treia, grav rănită, a murit într-un bar din apropiere unde se refugiase, a declarat pentru AFP aceeaşi sursă.

Vezi şi: ATAC TERORIST la Nisa (VIDEO)! Cel puţin trei oameni au fost ucişi! O femeie a fost DECAPITATĂ!

Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a deschis o anchetă pentru ”asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu o faptă teroristă”.

Agresorul a fost rănit în timpul intervenţiei poliţiei şi a fost transportat la spital.


Primarul oraşului de pe Coasta de Azur, Christian Estrosi, a cerut ”să se facă totul pentru a eradica islamo-fascismul”. Estrosi a afirmat că atacatorul, ”în timp ce era încătuşat, rostea cuvintele ‘Allah Akbar”’.

”O femeie a fost agresată cu acelaşi modus operandi folosit şi în cazul lui Samuel Paty”, a explicat Estrosi, care s-a referit la profesorul de istorie din Paris decapitat la 16 octombrie de către un islamist rus de origine cecenă care a fost ulterior ucis de poliţie.

Primarul din Nisa a mai menţionat că printre cei ucişi se află şi paracliserul lăcaşului de cult. După acel ”asasinat într-o şcoală, acum barbaria islamo-fascistă a ales să lovească în interiorul unei biserici, un adevărat simbol”, a adăugat Estrosi.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a deplasat la celula de criză creată de Ministerul de Interne şi ar urma să plece rapid la Nisa.

Atacul s-a produs în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT) la biserica Notre-Dame, chiar în centrul oraşului Nisa. Numeroşi poliţişti şi pompieri s-au deplasat la faţa locului, a constatat un corespondent al AFP aflat chiar în afara perimetrului de securitate, amplasat la câţiva zeci de metri de biserică. Jurnalistul a relatat că a văzut pompieri care transportau o persoană aflată pe o targă şi o urcau într-o ambulanţă. Circulaţia tramvaiului a fost oprită în această zonă foarte circulată.

”Situaţia este sub control şi nu trebuie să vă panicaţi”, a transmis poliţia de la faţa locului. ”Detonările pe care le auziţi sunt provocate de Raid (unitate de elită a poliţiei), de serviciile de genişti”, a adăugat Florence Gavello, purtătoare de cuvânt a poliţiei locale.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat pe Twitter organizarea unei ”reuniuni de criză” la Paris, în timp ce Adunarea Naţională (parlamentul) a decis să păstreze un minut de reculegere în semn de solidaritate cu victimele şi cu rudele acestora.

Joi dimineaţă, premierul Jean Castex a părăsit în grabă Adunarea Naţională unde se deplasase pentru a face precizări cu privire la noul ”lockdown” impus timp de o lună în Franţa din cauza propagării cazurilor de coronavirus. Castex s-a deplasat la locul în care se reunea celula de criză.

Citeşte şi: Germania înregistrează pentru prima dată peste 16.000 de infectări zilnice

”Nu pot decât să condamn cu forţă laşitatea acestui gest împotriva unor oameni nevinovaţi”, a transmis după atac, într-un comunicat către AFP, Abdallah Zekri, delegat general al Consiliului francez al cultului musulman (CFCM).

Atacul are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea la Paris a profesorului de istorie Samuel Paty, care a fost decapitat de un tânăr de origine cecenă după ce arătase în clasă caricaturi cu profetul Mahomed, la un curs despre libertatea de exprimare.

La 14 iulie 2016, chiar de Ziua Naţională a Franţei, Nisa a fost ţinta unui atentat soldat cu 86 de morţi, comis pe Promenade des Anglais.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.