StiripesurseDiasporaToţi diplomaţii lituanieni au plecat din China

Toţi diplomaţii lituanieni au plecat din China

Publicat:

Delegaţia diplomatică a Lituaniei în China a părăsit miercuri această ţară, au anunţat surse diplomatice, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor chino-lituaniene după ce Taiwanul şi-a deschis o ambasadă de facto la Vilnius, luna trecută, informează Reuters, potrivit agerpres.

Lituania a anunţat într-un comunicat că l-a rechemat pe principalul său diplomat din China “pentru consultări” şi că ambasada Lituaniei la Beijing va funcţiona de la distanţă în perioada ce urmează.

Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News

O sursă diplomatică a declarat pentru Reuters că toţi cei 19 membri ai personalului diplomatic lituanian şi membrii familiilor lor au părăsit Beijingul, cu destinaţia Paris.

Potrivit unei surse diplomatice care cunoaşte situaţia, există “temeri privind siguranţa” diplomaţilor lituanieni, aceştia părăsind teritoriul Chinei ca răspuns la “intimidare”.


Ministerul Afacerilor Externe al Chinei nu a fost disponibil pentru comentarii pe marginea subiectului, constată Reuters.

China şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu Lituania luna trecută, la câteva zile după ce un birou de reprezentare a Taiwanului a fost deschis la Vilnius.

Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News

Înainte de aceasta, China a transmis Lituaniei că reprezentanţa sa la Beijing a fost retrogradată de la statutul de ambasadă la cel de Birou însărcinat cu afaceri, a declarat ministrul afacerilor externe lituanian Gabrielius Landsbergis.

China – care şi-a amplificat presiunile asupra ţărilor, pentru ca acestea să-şi restrângă relaţiile cu insula – vede Taiwanul, insulă democratică care se autoguvernează, ca un teritoriu ce ar trebui să fie sub controlul său, notează Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.