Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Publicat:

Casa Albă a apărat luni proiectul de vizită a preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, la prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, în pofida concluziilor serviciilor americane de informaţii conform cărora acesta a “validat” uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, notează AFP, potrivit agerpres.

“Această călătorie în Israel şi Arabia Saudită – când va avea loc – va interveni în contextul unor obiective importante pentru poporul american în regiunea Orientului Mijlociu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.


Citeşte şi: Elon Musk: ‘Nimănui din mass-media NU-I PASĂ’ de expunerea presupușilor clienți ai lui Jeffrey Epstein – Black News

“Dacă (Joe Biden) decide că este în interesul Statelor Unite să stabilească un contact cu un lider străin şi că acest contact poate aduce rezultate, atunci el o va face”, a adăugat ea.

Monarhia petrolieră “a fost un partener strategic aproape 80 de ani. Nu există nicio îndoială că importante interese (americane) sunt legate de Arabia Saudită”, a spus purtătoarea de cuvânt.

Presa americană a anunţat că Joe Biden va efectua prima sa vizită în calitate de preşedinte în Israel şi Arabia Saudită cu ocazia unui turneu care ar trebui să includă luna aceasta Germania şi Spania pentru summiturile G7 şi NATO.

Dar, în faţa criticilor aduse acestei schimbări de atitudine din partea preşedintelui democrat, care promisese că va trata regatul ca pe un “paria” după asasinarea lui Jamal Khashoggi, Casa Albă a refuzat să confirme această informaţie.

Media au afirmat ulterior că vizita a fost amânată, probabil pentru luna iulie.

Refuzând încă o dată să confirme, Karine Jean-Pierre a negat că executivul şi-a schimbat planurile.

“Unele persoane au întrebat dacă a fost amânată. Preşedintele a spus el însuşi (…) este avută în vedere o vizită. Dar nu a fost deplasată sau amânată. Aceste informaţii nu sunt exacte”, a subliniat ea.

Citeşte şi: Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii – Black News

O călătorie în iunie “a fost luată în considerare, dar nu a fost niciodată decisă”, a comentat ea.

Această încălzire diplomatică vine în urma a două aparente concesii saudite la obiectivele lui Joe Biden: o majorare a producţiei de ţiţei care ar putea atenua creşterea preţurilor şi prelungirea unui armistiţiu în Yemen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.