StiripesurseȘtirile zileiTraficul feroviar a fost ajustat din cauza condițiilor meteorologice

Traficul feroviar a fost ajustat din cauza condițiilor meteorologice

Publicat:

Feroviarii au intervenit pe tot parcursul nopții trecute pentru limitarea efectelor asupra infrastructurii feroviare și reluarea circulației în siguranță, după ce mai multe linii de cale ferată au fost inundate, iar câteva trenuri cu pasageri au staționat.

Citește și: Trei mașini – luate de apă la Hârjauca

”Echipele din teren au lucrat continuu, folosind utilaje specializate și resurse suplimentare pentru evacuarea apei, consolidarea sectoarelor afectate și remedierea porțiunilor compromise. Grație mobilizării rapide și efortului susținut al feroviarilor, circulația trenurilor a fost reluată treptat pe principalele trasee afectate de intemperii”, se precizează în nota CFM.

În prezent, potrivit factorilor responsabili, traficul feroviar de pasageri se desfășoară cu unele ajustări de orar, în funcție de condițiile din rețea. Trenul Chișinău–Socola, având la bord aproximativ 150 de pasageri, circulă conform programului stabilit, fără abateri de la graficul de circulație.

Totodată, trenul București–Chișinău a pornit din stația Ungheni cu o întârziere de aproximativ o oră, cauzată de surparea liniilor feroviare pe infrastructura feroviară din România, pe sectorul Iași – frontiera de stat, ceea ce a afectat temporar continuitatea circulației pe acest segment internațional.


Reluarea traficului feroviar de marfă va fi posibilă doar după finalizarea de specialiștii CFM verificării tehnice amănunțite a infrastructurii afectate,  identificarea eventualelor intervenții necesare pentru readucerea acesteia în parametri optimi de exploatare și confirmarea condițiilor de siguranță pentru circulație.

Pasagerii și partenerii sunt îndemnați să urmărească informațiile oficiale privind eventualele modificări ale graficului de circulație.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean și fiica sa au ajuns din Franța la Briceni pe biciclete

Adelina Alexuța, în vârstă de 18 ani, și tatăl său, Sergiu, au parcurs aproximativ 2.800 de kilometri cu bicicleta, din localitatea Orcemont, Franța, până...

PAS va desemna un alt deputat în comisia de anchetă privind întreprinderile de stat

Majoritatea parlamentară va numi un alt deputat în comisia care investighează activitățile întreprinderilor de stat. Acest lucru a fost anunțat de deputatul partidului de...

Programul celei de-a treia Conferințe Interguvernamentale Moldova–UE

Cea de-a treia Conferință Interguvernamentală dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va avea loc astăzi la Bruxelles. Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a...

Dodon o acuză pe Maia Sandu că-şi bate joc de neutralitatea Moldovei

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că participarea președintei Maia Sandu la reuniunea Coaliției de Voință reprezintă o încălcare gravă a statutului de neutralitate al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.