StiripesurseDiasporaTraficul feroviar este dat peste cap în Franţa de o grevă...

Traficul feroviar este dat peste cap în Franţa de o grevă ce ameninţă şi sărbătorile de iarnă

Publicat:

Traficul feroviar este grav perturbat în Franţa din cauza unei greve a controlorilor care a constrâns compania naţională franceză să anuleze 60% din trenurile sale vineri şi în acest weekend, ceea ce s-ar putea întâmpla din nou în timpul sărbătorilor de sfârşit de an, informează AFP, potrivit agerpres.

Astfel, SNCF are prevăzute de vineri până duminică între un tren din două şi un tren din patru pe reţeaua de mare viteză TGV şi un tren din două pe reţeaua interregională clasică (Intercites), precum şi anularea tuturor trenurilor sale de noapte.

Citeşte şi: TERMINATOR devine realitate! Poliţia din San Francisco vrea să autorizeze foloseasirea roboţilor-ucigaşi – Black News

În ceea ce priveşte cursele internaţionale, compania prevede un trafic normal pentru Eurostar spre Marea Britanie şi Thalys (Belgia, Olanda, Germania), un TGV din trei spre Elveţia, unul din două spre Germania, unul din trei spre Italia şi niciunul care să circule spre Spania.

O “reluare progresivă” ar urma să aibă loc luni, cu trei trenuri din patru spre toate axele TGV.


Această mişcare socială presupune revendicări salariale, dezvoltarea carierelor şi, în plan mai general, o mai mare recunoaştere a specificităţilor funcţiei celor circa 10.000 de controlori ai SNCF care au un rol esenţial în materie de securitate a circulaţiei şi călătorilor.

Citeşte şi: Zelenski anunţă limitarea activităţilor organizaţiilor religioase afiliate Moscovei

Aceşti controlori, fără de care trenurile nu pot pleca, au depus deja preavize de grevă pentru weekend-urile din perioada Crăciunului şi Noului An.

Conducerea SNCF şi-a exprimat regretul cu privire la menţinerea acestei mişcări, “în condiţiile în care măsuri concrete” au fost prezentate sindicatelor. La rândul lor, organizaţiile greviste au deplâns că nu au obţinut decât “firimituri”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.