Traian Băsescu: Republica Moldova poate adera la UE cu o singură condiție

Publicat:

Traian Băsescu: Republica Moldova poate adera la UE cu o singură condiție

Republica Moldova are „o șansă” să devină membră a Uniunii Europene sau chiar să se reunească cu România, însă cu o condiție – „să renunțe la Transnistria”. Cel puțin asta declară fostul președinte român Traian Băsescu. Politicianul susține că autoritățile de la Chișinău vor trebuie să facă, la un moment dat, „sacrificiul” de a renunța la regiunea transnistreană, pe teritoriul căreia staționează ilegal, de mai bine de 30 de ani, trupe militare ale Federației Ruse.

Fostul președinte român susține că, sprijinită masiv de România, Republica Moldova „are o șansă ”de a deveni membră a Uniunii Europene, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

„Să ne înțelegem: Republica Moldova are nevoie de sprijinul constant și continuu al României și nu numai de sprijin politic la Bruxelles, ci și de sprijin transfer de experiență în pregătirea pentru aderare. (…) Republica Moldova are o șansă să devină membră a UE sau chiar putem ajunge la situația de reunificare cu o singură condiție – să renunțe la Transnistria”, a declarat Traian Băsescu pentru jurnaliștii de peste Prut.

Întrebat dacă Chișinăul poate renunța la regiunea transnistreană, politicianul român a declarat că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova vor trebui să facă acest „sacrificiu”, la un moment dat, pe calea eurointegrării.

„Oamenii politici uneori trebuie să înțeleagă că progresul în evoluția către UE, spre exemplu, și mă refer la oamenii politici de la Chișinău, necesită sacrificii. Unul din sacrificiile pe care vor trebui să-l facă este Transnistria, pentru că Republica Moldova nu poate intra în UE cu trupe ale Moscovei pe teritoriul ei”, a conchis Traian Băsescu.

Amintim că Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE, pe 3 martie 2022. La nici un an, Comisia Europeană a emis avizul privind cererea de aderare la blocul comunitar. Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată, iar în urma îndeplinirii de către țara noastră a recomandărilor Comisiei Europene, în decembrie, anul trecut, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și au invitat Consiliul să adopte cadrul de negociere, după finalizarea etapelor relevante prevăzute în raportul Comisiei. Autoritățile, dar și experții, susțin că anul 2030 este unul rezonabil pentru ca țara noastră să devină țară membră cu drepturi depline a blocului comunitar.

Anterior, atât președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cât și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, au declarat că Chișinăul își propune să reintegreze regiunea transnistreană până la momentul aderării. Totuși, oficialii au admis că țara ar putea adera la UE și fără regiunea transnistreană dacă, până în 2030, diferendul nu va fi soluționat. În ceea ce privește soluționarea conflictului, autoritățile au reiterat, cu nenumărate ocazii, că acesta se poate face exclusiv pe cale pașnică.

„Scopul nostru și misiunea noastră sunt să pregătim țara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem țara reintegrată. Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în Uniunea Europeană, dar nu trebuie să excludem și alte posibilități. Angajamentul nostru pentru o rezolvare pașnică a conflictului rămâne la fel de puternic”, a declarat președinta Maia Sandu în recenta vizită pe care a întreprins-o în Norvegia.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Reamintim că eurodeputatul Siegfried Mureșan a declarat, recent, în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova, că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană înaintea Ucrainei și chiar înainte de termenul anunțat de președinta Maia Sandu – anul 2030 – dacă țara va continua să fie guvernată de forțe pro-europene, după următoarele alegeri. Europarlamentarul este de părere că, în următorul mandat al Parlamentului European, blocul comunitar se va extinde cu țări mici, dar care vor înregistra progrese în ceea ce privește reformele asumate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

1.000 km în 12 zile: Performanța incredibilă a unei femei la 52 de ani. „Suntem limitați doar de propria gândire”

1 000 km în 12 zile: O femeie a reușit o performanța incredibilă la 52 de ani. „Suntem limitați doar de propria gândire”: Natalie Dau,...

Cărți vechi și documente inedite la expoziția dedicată memoriei teologului Avva Paul Mihail deschisă la Biblioteca Națională

Cărți vechi și documente inedite la expoziția dedicată memoriei teologului Avva Paul Mihail deschisă la Biblioteca Națională Teologul, memoralistul și istoricul român Avva Paul Mihail...

Canotorul Serghei Tarnovschi a devenit campion european

Canotorul, Serghei Tarnovschi a devenit campion european Canotorul Serghei Tarnovschi a devenit campion european, rezervat seniorilor. Sportivul a cucerit medalia de aur în proba de canoe...

Zelenski: Rusia şi liderii săi ‘nu sunt pregătiţi pentru o pace justă’

Zelenski: Rusia şi liderii săi 'nu sunt pregătiţi pentru o pace justă' Rusia şi liderii săi "nu sunt pregătiţi pentru o pace justă", a acuzat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.