StiripesurseȘtirile zileiTransnistria prelungeşte starea de urgenţă

Transnistria prelungeşte starea de urgenţă

Publicat:

Starea de urgență, instituită în stânga Nistrului pe domeniul economic, va fi prelungită până pe 10 martie.
Despre acest lucru transmit instituțiile media din regiune. Cu o asemenea solicitare a venit liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Astfel, în această perioadă se vor menține restricțiile legate de consumul resurselor energetice și vor fi aplicate măsurile necesare pentru menținerea sistemului energetic, care asigură sfera socială.

Cei din stânga Nistrului se află în stare de urgență încă din 11 decembrie 2024. Oamenii din regiune se confruntă cu o criză energetică provocată de refuzul Gazpromului să livreze gaz natural transnistrenilor.

Deși oficialii ruși le-au promis gaz natural sub formă de ajutor umanitar și bani pentru a cumpăra gaz, până la ziua de astăzi, 5 februarie, acest lucru nu s-a întâmplat.

În această situație, ajutorul a venit din partea Uniunii Europene și a Chișinăului. Pentru cei de pe malul drept al Nistrului, cât și pentru regiunea transnistreană au fost acordate resurse financiare sub formă de grant (adică bani care nu trebuie rambursați) de 30 milioane de euro. Acești bani au fost acordați pentru susținerea populației, dar fără susținerea businessului mare gen: fabricile mari de producere a icrelor de pește, sau fermele de criptomonede.

În același timp, au mai fost propuși bani dept ajutor celor din stânga Nistrului pentru următorii 2 ani, cu solicitarea de a fi respectate drepturile omului, dar răspunsul oficial de la Tiraspol încă nu a venit.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.