StiripesurseDiasporaTransporturi aeriene: Numărul accidentelor şi al victimelor, în creştere în 2018(studiu)

Transporturi aeriene: Numărul accidentelor şi al victimelor, în creştere în 2018(studiu)

Publicat:

În 2018 au fost înregistrate 15 accidente mortale în care au fost implicate avioane de pasageri şi în care numărul persoanelor decedate a fost de 556, un bilanţ în creştere faţă de anul anterior, a indicat Aviation Safety Network (ASN), o asociaţie specializată în acest tip de catastrofe, transmite AFP, scrie agerpres.

Trei din cele 15 avioane implicate în accidente erau exploatate de companii aeriene aflate pe ‘lista neagră’ a Uniunii Europene, a precizat ASN, într-un comunicat.

Citește și : Hariri: Libanul „nu poate” continua fără guvern

În 2018 au avut loc în jur de 37.800.000 de zboruri, ceea ce înseamnă un raport de un accident aviatic mortal la 2,54 milioane de zboruri.

Anul 2017 fusese cel mai sigur pentru transporturile aeriene mondiale din 1946, cu un total de zece accidente ale unor avioane de pasageri, care s-au soldat cu 44 de morţi.


Potrivit ASN, statisticile arată că 2018 a fost al treilea cel mai sigur an în privinţa numărului de accidente mortale, şi al nouălea din punctul de vedere al bilanţului de victime.

‘Aceasta arată progresele uriaşe realizate în materie de securitate’, a subliniat directorul ASN, Harro Ranter, citat în comunicat.

Accidentele cu pierderea controlului rămân totuşi ‘o problemă majoră de securitate’, acest tip de evenimente fiind responsabil de cel puţin zece din cele mai grave 25 de catastrofe din ultimii cinci ani, indică ASN.

În octombrie 2018, un Boeing 737 al companiei Lion Air s-a prăbuşit în largul coastelor indoneziene, cu 189 de persoane la bord.

În mai, un Boeing 737-200, închiriat de o companie cubaneză de la cea mexicană Global Air, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Havana, provocând decesul a 112 persoane.

Citește și : Donald Trump este nerăbdător să se întâlnească din nou cu Kim Jong Un

În martie, un avion al US-Bangla Airlines s-a prăbuşit lângă aeroportul din Kathmandu, în Nepal. Numărul victimelor a fost de 55.

La bilanţul negru al anului 2018 a contribuit şi accidentul unui avion al companiei Saratov Airlines, în februarie, la scurt timp de la decolarea din Moscova, când au murit 71 de oameni. În aceeaşi lună, un aparat al Aseman Airlines s-a prăbuşit în Iran, cei 66 de pasageri şi membri de echipaj pierzându-şi viaţa.

Aviation Safety Network (ASN), cu sediul la Haga, face parte din Flight Safety Foundation, o asociaţie nonprofit care se ocupă din 1947 de îmbunătăţirea securităţii transporturilor aeriene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.