StiripesurseDiasporaTratatul militar controversat slovaco-american va fi semnat joi, la Washington

Tratatul militar controversat slovaco-american va fi semnat joi, la Washington

Publicat:

Un tratat militar controversat între Slovacia şi Statele Unite urmează să fie semnat în această săptămână la Washington după ce preşedinta slovacă Zuzana Caputova şi-a dat acordul, însă deputaţi din parlamentul de la Bratislava s-ar putea opune ulterior ratificării sale, transmite dpa, potrivit agerpres.

Ministrul apărării, Jaroslav Nad, şi şeful diplomaţiei, Ivan Korcok, urmează să semneze documentul joi, la Washington, a comunicat luni Ministerul Apărării de la Bratislava.

Citește și : Partidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

Acordul permite Statelor Unite să-şi extindă prezenţa militară în Slovacia – ţară vecină cu Ucraina -, prin dezvoltarea aeroporturilor militare de la Sliac şi Kuchyna.

Slovacii sunt divizaţi în legătură cu acest tratat, criticii susţinând că el ar putea conduce la o pierdere de suveranitate şi la operarea forţelor americane în afara cadrului legislaţiei slovace.


După semnare, tratatul trebuie ratificat de parlamentul slovac, însă acordul pentru acesta nu este asigurat.

Toate cele trei partide de opoziţie din parlament, precum şi reprezentanţi sindicali şi critici din rândul armatei au ridicat obiecţii.

Biroul procurorului general al Slovaciei a recomandat de asemenea respingerea tratatului, motivând că acordul de parteneriat contravine Constituţiei ţării.

Conform prevederilor tratatului, SUA ar finanţa reamenajarea celor două aeroporturi militare, care ar rămâne în proprietatea guvernului slovac, dar pe care armata americană le-ar putea folosi în mod gratuit.

Biroul procurorului general a argumentat că autorităţile slovace nu vor avea la dispoziţie niciun mijloc de a controla dacă SUA au staţionat arme nucleare pe aeroporturi, transformând astfel Slovacia într-o potenţială ţintă în eventualitatea unui conflict nuclear.

Citește și : Protestele împotriva măsurilor sanitare continuă în Canada

O altă obiecţie vizează faptul că justiţia slovacă nu îşi va putea urma cursul dacă militari americani ar comite infracţiuni.

Disputa din Slovacia intervine într-un context de tensiuni crescute între Occident şi Moscova, după ce comasarea de trupe ruse de-a lungul graniţei cu Ucraina a declanşat temeri legate de o invazie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.